Momente uluitoare în suburbiile orașului Malaga. Ce a pățit un român la o cursă de tauri din Spania, vineri seară, 9 iunie. Bărbatul s-a ales cu o hemoragie internă, cauzată de un traumatism cranian, potrivit verdictului dat de medici, după ce a vrut să-și testeze curajul.
Sărbătorile San Antonio de Padua din Arroyo, o localitate din suburbiile orașului Malaga, din Spania, trebuiau să decurgă liniștit. Lucrurile au scăpat de sub control, însă, în momentul în care organizatorii festivalului tradițional din regiune au eliberat doi tauri în vârstă de 4 și 5 ani.
Festivalul din Spania a inclus, printre altele, o cursă de tauri, cărora li s-a dat drumul pe străzile localității Arroyo. În primă fază, au fost eliberați tauri minori, mai mici de trei ani, sau viței, mai mici de doi ani, puși să lupte. Ulterior, au fost eliberați și tauri mai mari, respectiv cei de 4 și 5 ani.
După ce s-a dat startul cursei cu tauri, oamenii prezenți la festival s-au împărțit în trei grupuri. Cei care și-au dorit să își testeze curajul au alergat pe lângă tauri. Alții, care au jonglat între aventură și sentimentul de teamă, au ales să meargă pe lângă ziduri, pregătiți să intre în scara unui bloc, în cazul în care ar fi nevoie. Cei mai temători au ales să privească momentul festivalului de la geamuri sau de la balcoane, fiind la o distanță sigură față de animalele periculoase.
Un român prezent la festival, care a vrut să își testeze curajul, cel mai probabil, s-a lăsat păcălit de taurii minori, eliberați în prima fază a cursei. În momentul în care a fost pus în fața celor două animale de 4, respectiv 5 ani, a fost luat prin surprindere, scrie presa spaniolă. Iată ce i s-a întâmplat!
Taurul de 5 ani l-a atacat pe român, care s-a panicat și a crezut că nu mai avea nicio șansă de scăpare. Persoanele care se aflau în jurul său, fiind obișnuite cu astfel de evenimente, au acționat imediat, alungând animalul de lângă om. Potrivit martorilor de la fața locului, taurul nu a reușit să străpungă victima cu coarnele.
După ce animalul a fost gonit, cei prezenți la locul evenimentului au alertat imediat autoritățile. Inițial, românul a fost foarte speriat și, sub efectul adrenalinei, a crezut că rana pe care a prezenta la cap era una superficială. După o perioadă scurtă de timp, i s-a făcut rău și nu și-a mai putut reveni.
Angajații serviciilor de urgență care au intervenit la fața locului i-au oferit românului primul ajutor. Ulterior, acesta a fost transportat la cea mai apropiată instituție medicală din teritoriu. Medicii au constatat că bărbatul în vârstă de 60 de ani suferea de o hemoragie internă cauzată de un traumatism cranian provocat de cădere.