Unul din cele mai folosite electrocasnice este, fără îndoială, frigiderul. De altfel este printre puținele electrocasnice care stă în permanență în priză, altfel toată mâncarea s-ar strica, nu-i așa? Dar, din varii motive în interiorul firigderului, și nu de puține ori, resimțim un miros tăios ca de stricat și nu știi cum să scapi de el. Din fericire, aici intervine butonul secret pe care îl au multe frigidere despre care puțini oameni știu la ce folosește, de fapt. Citește mai departe și află ce face butonul secret pe care îl au multe frigidere.
Așa cum spuneam la început, în introducere, nu de puține ori ne-am trezi deschizând ușa frigiderului că ne lovește un miros intens, usturător. Dacă nu v-ați dat seama, vă spunem noi, este mirosul de la apa colectată în interior și care, din nefericire, poate un să fie un mediu propice pentru dezvoltarea unor bacterii periculoase pentru alimente, dar și pentru noi.
Motivul pentru care se întâmplă acest fenomen se datorează unui șanț care se află, de obicei, pe raftul de jos al frigiderului, în partea din spate. Este vorba, de fapt, deun șanț de scurgere a apei, și un orificiu. Dacă acest orificiu se înfundă, atunci apa va rămâne în acel șanț, ulteiror căpătând acel miros de care vorbeam.
Vezi și: Alimentele care nu se ţin în frigider, le strici tot gustul. Multe gospodine fac această greşeală
Aici intervine butonul secret pe care îl au multe frigidere, și care nu face altceva decât să desfunde acel orificiu și să ajute ca apa să se scurgă și să se elimine acel miros. Tot ce ai de făcut, pentru a desfunda orificiul, este să introduci în el fie un băț subțire de frigăruie, fie, de ce nu, chiar un bețișor pentru curață urechile.
Apăsând butonul secret, pe care îl au multe frigidere, vei desfunda zona respectivă, iar apa se va scurge, și așa scapi de problemă. Lăsând acum butonul secret pe care îl au multe frigidere, îți propunem o mică incursiune în istoria celui mai folosit electrocasnic din gospodăria ta. Citește mai departe și vezi care este evoluția acestuia, cu sau fără butonul secret.
Astăzi, nu ne putem imagina o bucătărie fără un frigider, dar câtă lume știe că primul frigider fabricat vreodată de General Electric a fost numit „Monitor-Top”? Sau, câți știu că, pentru a-l cumpăra în 1927, ar fi trebuit să plătească aproximativ 520 de dolari?
Frigiderele au arătat foarte asemănător până la sfârșitul anilor 1940, adică niște cutii făcute din metal extrem de urâte și extrem de mirositoare. Dar, după anii 1950, frigiderele au devenit mult mai sofisticate. Acestea se adresau clasei de mijloc și erau comercializate pentru gospodine. În acele vremuri trebuiau să fie un motiv de mândrie pentru femeia din casă, iar frigiderul trebuia să se asorteze cu pereții și dulapurile din bucătărie, fiind comercializat în cele mai nebunești culori, de la alb și până la roz.
Odată cu trecerea anilor, și frigiderele, vorbind de aspectul estetic, au evoluat. De exemplu, frigiderele din anii 1960 reflectau aspectul vremii. Futurist, dar simplu și cu curbe moi în design. În anii 1960, majoritatea frigiderelor includeau și un compartiment de congelare pentru ca mama să își facă provizii pentru mesele de familie.
Vezi și: Electrocasnicele care afectează semnalul Wi Fi. De asta îți merge prost internetul
Frigiderele din această epocă aveau o notă subtilă parcă scoase din celebrul serial de animație al alcelor ani, „The Jetsons”, sugerând un viitor de eficiență și libertate domestică. Ulterior, în anii 1970, a crescut popularitatea frigiderelor în miniatură și a celor noi.
De asemenea, designul frigiderului de uz casnic s-a întors spre aspectul mai închis al anilor 1940, vorbind aici de acel model compact care nu ocupa prea mult spațiu. Dar, au venit anii 80, ani în care frigiderele erau robuste, utilitare și construite pentru a rezista.
Începând cu celebrii ani 90 a fost introdus oțelul inoxidabil pe fațadele frigiderelor. Stilul elegant și modern era la modă, la fel ca și stilul cu ușă franceză, cu o ușă dublă și un congelator inferior.
Frigiderele erau glam și contemporane, iar vechile aparate albe au căzut treptat în dizgrație de-a lungul deceniului. În contextul în care schimbările climatice și costurile energiei electrice au primit o atenție sporită, sistemul Energy Star a devenit un punct de sprijin.
Dar, așa cum ne aducem bine aminte, anii 2000 au fost anii exploziilor tehnologice, iar frigderele nu au fost scutite de aceste noi evoluții. Așa se face că, după ce anii ’90 au văzut apariția mașinii de gheață în frigider, a distribuitorului de apă și a ușilor ușor de deschis pentru acces rapid la depozitarea băuturilor, frigiderele au început să conveargă cu alte tehnologii.
Vezi și: De ce să lași carnea la dezghețat în frigider. Legătura incredibilă cu factura la curent
Așa se face că, în 2000, gigantul LG a lansat primul frigider cu acces la internet. Din păcate, frigiderul cu internet nu a fost un succes, consumatorii hotărând că, până la urmă, nu era tot ceea ce aveau nevoie. În zilele noastre, iPad-urile și alte dispozitive mobile ne permit să avem acele rețete la îndemână, iar atunci când rămânem fără lapte, putem oricând să luăm o aplicație care să se ocupe de asta, în loc să ne bazăm pe frigiderul în sine.
Dar, încă de la frigiderele mai evoluate, din anii 50, aceste electrocasnice atât de utile și folosite aveau să ascundă un secret. Așa cum vă spuneam anterior, este vorba butonul secret pe care îl au multe frigidere și despre care puțini oameni știu la ce folosește, de fapt, chiar și astăzi. Așa că, din acest motiv, ne-am gândit să-ți dezvăluim noi acest secret. Sperăm că te va ajuta pe viitor.
Frigiderul este, așa cum spuneam, unul din cele mai folosite electrocanisce, și ce strașnică invenție este! Dar, pentru a-l menține curat și fără să miroasă, este important să ținem cont de colectarea apei și de circuitul pe care aceasta trebuie să îl facă. Asta înseamnă că trebuie să folosești butonul secret pe care îl au multe frigidere. Baftă la curățat!