Bancnota despre care vorbim astăzi, nu este la prima așa-zisă licitație pe internet, în trecut fiind vândută fie cu 15.000 de lei, fie cu 5.000 de lei. Nu știm dacă proprietarii de atunci reușeau să o vândă, dar un nou proprietar a scos la vânzare bancnota din România care se dă şi cu 10.000 de lei. Așa că, citește mai departe și vezi care este bancnota care a revenit în piață, de data asta pentru 10.000 de lei.
În ultimii ani, fie că vorbim de amatori, sau de colecționari numisamitici recunoscuți, consensul de opinie este că, în general, bancnotele și monedele au ajuns să se vândă ca pâinea caldă. Multe dintre bancnote, sun așa-zisele bancnotele anulate sunt bancnote cărora li s-a retras statutul legal și, ca atare, valorează mai puțin pentru colecționari decât bancnotele neanulate, cele în circulație.
Majoritatea specialiștilor în vânzarea de astfel de comori, spun că aspectul general este important. În cazul celor mai vechi bănci private, sunt disponibile doar bancnote anulate care au fost tăiate în două din motive de securitate în timpul transportului și, ca atare, o bancnotă anulată care a fost folosită poate fi mai dezirabilă pentru un colecționar decât o bancnotă de probă sau o bancnotă neemisă.
Vezi și: Bancnotele din comunism care se vând cu 5.000 de lei. Verifică prin sertare, dai lovitura dacă le ai
Cu toate acestea, faptul că o bancnotă este anulată este o caracteristică inerentă a bancnotei și trebuie să fie întotdeauna indicată în descrierea acesteia, deoarece acest lucru are o influență directă asupra dorinței și valorii. Motivul principal al acestei secțiuni este acela de a se asigura că colecționarii sunt conștienți de faptul că bancnotele anulate trebuie tratate cu circumspecție în determinarea valorii. În cele din urmă, prețul este determinat de un cumpărător și de un vânzător de bunăvoință. Poate fi și cazul bancnotei despre care vorbim azi și care, așa cum spuneam la început, a mai fost scoasă la vânzare, pentru alte sume, de colecționari amatori.
Vezi și: Bancnotele din România care se vând cu 15.000 de lei pe internet. Sigur ai una pe acasă
Așa cum povesteam și cu alte ocazii, bancnota din România care se vinde și cu 10.000 de lei, era emisă pentru prima dată în 1991, iar 7 ani mai târziu avea să fie emisă și ultima serie a aceleiași bancnote, în 1998, care avea să fie și ultima. Astăzi, un alt colecționar amator a scos la vânzare bancnota de 1.000 de lei, valoare nominală, iar suma cerută de acesta este 10.000 de lei, specificând în anunț următoarele:
„Vând bancnotă 1000 lei Mihai Eminescu an 1998 foarte rară cu seria 001 A. Starea de păstrare este bună ţinând cont de frcventa de circulaţie.
Preţul este de 10.000 lei uşor discutabil. Predare personală în Bucureşti. Putem verifica autenticitatea la BNR.”
Nici în cazul acestui vânzător nu știm dacă a reușit sau nu să obțină suma cerută pe bancnotă, dar, dacă o ai prin sertare, ai putea încerca și tu să o vinzi, poate o să ai noroc, cine știe.