Sâmbătă, 27 mai, Smiley și Gina Pistol s-au căsătorit! Prezentatoarea de la Chefi la cuțite și solistul au spus DA în fața ofițerului de la starea civilă. Cei doi au ales să facă pasul cel mare pe malul Lacului Snagov, iar vestimentațiile alese de ei au fost unele atipice. Iată ce au purtat Smiley și Gina Pistol în cea mai specială zi din viața lor!
Astăzi este o zi importantă pentru unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz-ul românesc. Smiley și Gina Pistol s-au căsătorit, după 7 ani de relație. Cum era de așteptat, Smiley și Gina au fost în centrul atenției. După ce au ajuns în fața ofițerului de la Starea Civilă în jurul orei 14:00, mirii și-au jurat iubire pentru totdeauna în fața lui Dumnezeu. Ambele evenimente au avut loc pe malul Lacului Snagov, într-un decor de vis.
Pentru că și-au dorit discreție, Smiley și Gina nu au oferit prea mult detalii despre cei care le vor fi părinți spirituali.
„George și Maria Manole, sunt prieteni cu noi de mult timp. Au fost alături de noi de când suntem împreună. Și în momentele mai grele, și în momentele frumoase, așa că am decis că sunt cei mai potriviți nași pentru noi”, a declarat cântărețul.
Încă de la primele ore ale dimineții, Gina Pistol și Smiley s-au lăsat pe mâna specialiștilor. Pentru ziua cea mare, artistul a ales un costum elegant, de culoare crem, cu care a ieșit din tipar.
Și Gina Pistol a vrut să fie o mireasă modernă și a decis ca una dintre rochii să fie inspirată din stilul boho. Ea a ales să poarte o rochie simplă de mireasă, însă ținuta a fost una de efect.
Pe rețelele de socializare, proaspeții însurăței au publicat și primele imagini cu ei doi după ce s-au căsătorit, iar fanii au înroșit butonul de like, transmițându-le și mesaje de felicitare!
„Felicitări, superbă rochia/ Felicitări, viață lungă împreună/ Viață și iubire veșnică/ Sunteți tare, tare frumoși!! Viață frumoasă împreună să aveți!/ Casă de piatră și multă fericire”, au fost o parte dintre comentariile internauților.
Vezi această postare pe Instagram
Pentru nunta cu Smiley, Gina Pistol s-a trezit dis-de-dimineață pentru a se aranja. Ca deobicei, vedeta tv i-a ținut la curent pe fanii săi.
„Am dormit puțin și repede. Ne apucăm de treabă?”, a spus prezentatoarea de la Antena 1, în urmă cu doar câteva ore.
De asemenea, Gina Pistol a ales o pereche de cercei cu diamante de la un brand franțuzesc și o pereche de sandale albe de firmă, din satin. Sandalele pe care diva de la Antena 1 le poartă sunt semnate de casa de modă Jimmy Choo și au costat în jur de 1.595 de euro.
În plus, prezentatoarea tv va purta două rochii de mireasă, create special de Irina Voinea, designerul care se ocupă și de ținuta lui Smiley.
„Cerceii pentru sâmbătă îi am. Sunt superbi. Pe ăștia îi las moștenire fiicei mele. Mi-am găsit o chestie drăguță de pus la gât. (…) Un pandantiv foarte drăguț cu un smarald mic pe un lănțișor din aur, foarte finuț. Mă duc să-l iau mâine dimineață. Le-am pregătit domnișoarelor de onoare, le-am luat ceva fain. Abia aștept să le dau. O să vă arăt după ce le dau, că vreau să fie surpriză”, a mărturisit Gina Pistol pe Instagram.