Mădălina Ghenea a bifat o nouă apariție de senzație la Cannes. O prezență obișnuită la celebrul festival ce premiază și celebrează marile realizări cinematografice ale anului, românca a făcut furori la cea mai recentă ediție.
Așa cum se întâmplă în fiecare an, cea de-a 76-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes a adus pe covorul roșu cele mai mari vedete ale cinematografiei mondiale.
În acest an, invitată de onoare pe Croazetă a fost legendara Catherine Deneuve, actrița urcând pe scena Palais des Festivals pentru a declara deschis festivalul.
„Declar deschisă cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes”, a spus una dintre legendele cinematografiei franceze.
Fotografii nu au avut o misiune ușoară, în condițiile în care vedetele marelui ecran s-au întrecut în apariții fabuloase: Natalie Portman, Salma Hayek, Jennifer Lawrence, Johnny Depp, Leonardo DiCaprio, Robert De Niro, Martin Scorsese, iar lista continuă.
Nelipsită de la eveniment, în ultimii ani, este Mădălina Ghenea. Românca a atras toate privirile în momentul în care și-a făcut apariția la premiera mondială a peliculei „Killers of the Flower Moon”, regizată de Scorsese și care îi are în rolurile principale pe Leonardo DiCaprio și Robert De Niro.
Românca a făcut furori în rochia ciocolatie, cu o crăpătură înaltă ce i-a dezvăluit picioarele perfecte. Modelul a publicat pe o platformă de social media un scurt videoclip în care apare îmbrăcată în creația Pinko, iar imaginile au strâns un val uriaș de reacții.
Te-ar putea interesa și: Mădălina Ghenea nu se mai ascunde. Primele imagini în care apare alături de jucătorul de tenis care a avut relații cu Maria Sharapova și Serena Williams – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea este din nou pe prima pagină a publicațiilor mondene, după ce a fost văzută în loja jucătorului bulgar Grigor Dimitrov la turneele de la Madrid și Roma.
„Actrița și modelul Mădălina Ghenea a luat loc în boxa lui Grigor Dimitrov, la meciul cu Carlos Alcaraz de Madrid. Este ea noua iubită a lui Grisha!? Bulgarul a pierdut, dar fanii lui discută mai mult despre doamna din tribune, pe care camerele au surprins-o de mai multe ori, decât despre prestația din teren.
Ultima femeie din inima lui Grigor Dimitrov a fost fiica unui oligarh rus, Lolita Osmanova. Grigor nu a mai apărut de mult în compania Lolitei. Înainte de asta, băiatul nostru a avut relații cu Maria Sharapova și Nicole Scherzinger”, au scris publicația Debati.bg, în timpul turneului de la Madrid.
Te-ar putea interesa și: Calvarul prin care a trecut Mădălina Ghenea timp de 6 ani. Abia acum a avut puterea să vorbească
View this post on Instagram