Ca mulți dintre noi, vedetele micului ecran, încearcă să-și aducă aminte unde și ce făceau în momentul declanșării evenimentelor din decembrie 1989. Printre acestea se numără și vedeta Observatorului Antena 1, Andreea Berecleanu.
Recent, într-un interviu acordat celor de la UNICA, Andreea a dat un interviu dupa 30 de ani, în numărul apărut ieri pe piață. Interviu în care încearcă să-și aducă aminte de acele momente, din zilele acelea de coșmar ale Revoluției din decembrie 1989. La momentul acela vedeta avea 15 ani.
”Sunt născută în 1975, deci aveam 15 ani. Ştiam despre ce se întâmplase la Timişoara, eram la curent cu evenimentele din acele zile. Ai mei, atât părinţii, cât şi bunicii, ascultau posturi de radio interzise şi anume Europa Liberă şi Vocea Americii. Iar eu ştiam să tac, învăţasem să nu spun nimănui ce se discută acasă, ce se ascultă acasă. Pe 21 decembrie, plecasem în căutarea unui cadou pentru ziua de naştere a tatălui meu, care era născut chiar pe 25 decembrie. Am pornit pe jos de acasă, zona Parcului Carol şi am ajuns la singurele magazine din acea perioadă. Cei născuţi după 1990, trebuie să ştie că în acele vremuri erau doar câteva magazine universale mari. Dintre cele mai cunoscute, Unirea şi Cocor. Nu găsisem nimic frumos, era şi greu să-ţi placă ceva, şi am mers mai sus, către Piaţa Universităţii. În momentul în care m-am apropiat de Sf Gheorghe şi Colțea, am văzut mulţimea care se adunase deja în Piaţa Universităţii.
Dar primul lucru care m-a izbit a fost stema de stat decupata din mijlocul drapelului. Atunci mi-am dat seama că lumea plecase de la mitingul de la CC, acolo unde Ceauşescu îşi ţinuse discursul, şi începuse Revoluţia. Îndemnul “Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!” se întâmplă chiar sub ochii mei. În acel moment a fost o luptă psihologică între a intra în mulţime, mânată de felul justiţiar, corect şi dornic de libertate al familiei mele care a avut de suferit în perioada comunistă şi instinctul de conservare şi teamă de pericol. Am decis să ocolesc mulţimea şi să ajung pe strada Câmpineanu, acolo unde era serviciul mamei mele şi puteam să găsesc adăpost. Am alergat pe străzi, am trecut pe lângă vitrinele sparte, am simţit profund şi direct, la cald, ura strânsă de tinerii revoluţionari curajoşi. Ei purtau în sufletele lor curate suferinţa atâtor generaţii. Am reuşit să ajung acasă după câteva ore, am văzut ce se întâmplă în piaţă.
Dacă în acea noapte aş fi rămas acolo sau chiar în după-amiaza zilei de 21 decembrie, nu aş mai fi trăit. Tinerii aceia au fost călcaţi de tancuri sau împuşcaţi. Pe acel asfalt pe care acum trec maşinile scumpe ale vremurilor noastre, au murit tineri cu flori strânse la piept. Asta nu trebuie să uităm niciodată! Dacă aş fi avut 18 sau 20 de ani, aş fi intrat în mulţime. Repet, aşa am fost crescută. În bagajul meu genetic este un anume tip de curaj, de asumare şi de dorinţa de a face bine. Şi asta sper să le fi transmis şi copiilor mei. Poate că norocul ar fi făcut să supravieţuiesc acelor momente teribile. Oricum, îmi vor rămâne imagini întipărite în suflet pentru totdeauna.
Dacă ne-am aduce aminte, şi mă refer în special la politicieni, de acel moment al Revoluţiei şi de acele pierderi umane, de acele tragedii trăite de mii de familii, am face cu mai multă decenta politică zilelor noastre. Îmi doresc că memoria acelor oameni cărora le datorăm zilele libere de acum, să nu fie uitată şi să fie onorată cum trebuie, nu pe fugă. Libertatea de exprimare, categoric. Apoi deschiderea către alte lumi, posibilitatea de a călători, de a afla, de a cunoaşte alte culturi. Asta era imposibil înainte de 1990. Sigur, se putea călători cu mintea şi sufletul, oamenii făceau rost de cărţi “pe sub mână”, la fel se întâmplă şi cu filmele. Educaţie şi valori erau, există tradiţie şi era respectată.
În familia noastră, deşi era periculos şi interzis, se mergea şi la biserică. Inclusiv la slujbele de Înviere şi de Crăciun. Atunci când am ales să fac jurnalism. Viaţa mi-a oferit şansa de a ajunge să lucrez în cadrul unei redacţii de ziar. Apoi au urmat alte 2 redacţii în paralel, imediat după aceea televiziunea, până în zilele noastre. Eram adolescentă, era un cadru surprins în camera mea de către o prietenă foarte bună şi colega de clasă. Îmi cumpărasem primii cercei din argint, primisem de Crăciun nişte bani de la bunica din partea tatălui. În cadru erau primele schiuri adevărate, cadou de la ai mei, cumpărate de la Unirii. A fost una dintre cele mai mari surprize şi bucurii din viaţa mea.”, a spus vedeta în interviu.