Au trecut 30 de ani de la Revoluția din decembrie 1989. Mulți din cei care astăzi au ieșit în stradă pentru a comemora evenimentele din 1989, în număr mare, au parcurs traseul de la Kilometrul zero, Piața Universității, spre Piața Victoriei.
La evenimentul de comemorare au participat sute de români, alături de foști oficiali ai statului, dar și de actualii guvernanți, în frunte cu Ludovic Orban și Președintele ales, Klaus Iohannis. Președintele Klaus Iohannis a depus sâmbătă o coroană de flori la crucea din Piața Universității din București. Momentul a fost în memoria eroilor care au murit în decembrie 1989.
Klaus Iohannis a stat de vorbă cu reprezentanți ai organizațiilor de revoluționari, cu oficialități și cu lumea venită la monumentul dedicat eroilor Revoluției din 1989, după ce s-a ținut un moment solemn, de reculegere.
În timpul marșului românii care participau la marșul de comemorare a victimelor Revoluției din 1989 au început să strige: ”Iohannis, Iohannis! Avem președinte!”, iar la un moment dat unul dintre cei prezenți a devenit ușor agresiv și spunea nervos că a pus un SPP-ist mâna pe el. A mai existat un moment, puțin tensionat, când persoane din anturajul Președintelui au anunțat prin goarnă să se dea oamenii să treacă Iohannis și Ludovic Orban.
Întorcându-ne în timp și făcând bilanțul acelor zile, numai în București au fost 50 de persoane ucise, 462 rănite, 1.245 arestate și transportate la penitenciarul Jilava. Pe durata revoluției, potrivit datelor oficiale, numărul decedaților și mutilaților prin împușcare, înainte de 22 decembrie 1989, este de aproximativ 7 ori mai mic decât cel al victimelor înregistrate după această dată. Conform evidențelor din anul 2005, numărul total al celor decedați prin împușcare pe durata revoluției a fost de 1142, al răniților de 3138, iar al celor reținuți se ridica la 760.
Au fost înregistrați nu mai puțin de 748 de copii, urmași de eroi-martiri. Cifrele menționate fac referire doar la victimele care au fost declarate, înregistrate și verificate conform Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria revoluției române din decembrie 1989. În total, numărul victimelor, omagiate astăzi, au fost de 1104 morți și 3321 răniți (221 civili și 663 militari). Pe 22 decembrie, la ora când fug cei doi Ceaușești, erau 126 morți și 1107 răniți.