17 mai 2023 | 15:45

Vedeta de 61 de ani care merge la America Express 2024. Este o mare surpriză!

Monden
Vedeta de 61 de ani care merge la America Express 2024. Este o mare surpriză!
Vedeta de 61 de ani care merge la America Express 2024

Mai este foarte puțin până se va da start filmărilor pentru noul sezon America Express, astfel că încet, încet încep să iasă la iveală nume noi care vor face parte din proiect. Printre acestea se află și o cunoscută vedetă de 61 de ani, care a acceptat provocarea din America Latină și să aibă parte de cea mai tare experiență din viața sa. Fanii vor fi surprinși!

America Express pornește, în curând, într-o nouă aventură

America Express este una dintre cele mai iubite emisiuni de televiziune din România, care a reușit să obțină cifre record atunci când a venit vorba de audiență. Fanii show-ului de la Antena 1 sunt fascinați de acest format și așteaptă cu nerăbdare să se dea start unui nou sezon.

Dar până atunci, mai sunt lucruri important de aflat. Ca de exemplu, care sunt echipele care vor pleca în această experiență inedită prin America Latină. Pentru că da, noul sezon va avea loc tot pe continentul american, însă locațiile se schimbă, iar provocările vor fi altele.

În urmă cu ceva timp, producătorii emisiunii, Mona Segall și Robert Lionte, anunțau faptul că viitorii concurenți vor porni din Columbia, o țară ce promite mult mai multe provocări și pericole, continuând în Ecuador și Argentina!

Citește și: Joaquin Bonilla, despre experiența America Express de la Antena 1. Ce s-a întâmplat după cele două accidentări EXCLUSIV

Vedeta de 61 de ani care va concura în noul sezon

În ultima perioadă, au început să apară tot mai multe zvonuri cu privire la cele nouă echipe care vor merge în cea mai mare aventură a viații lor. Printre vedetele despre care s-a spus că ar merge se numără Roxana Ciuhulescu și soțul său, copiii Andreei Esca, Alexia Eram și Aris, sa Iulia Albu alături de iubitul său, Alexandru Mihai.

Iată că acum, un alt nume cunoscut din România s-ar afla pe lista de vedete participante. Este vorba despre îndrăgitul actor Romică Țociu, care ar fi ales să participe alături de fiica sa Daria, în vârstă de aproape 20 de ani, notează Cancan.

Fostul concurent de la Te Cunosc de Undeva ar fi spus DA marei provocări pe care o va parcurge alături de fiica sa, preț de câteva luni. De altfel, aceasta nu ar fi prima apariție a Dariei în emisiuni televizate, dar cu siguranță una pe care o va ține minte toată viața.

Citește și: Prima reacție a lui Mihai Albu, când a aflat că Iulia Albu pleacă cu iubitul la America Express. La cine rămâne fetița lor: „Am speranța” EXCLUSIV

Digisport.ro
Milionarul cu avion privat care merge cu metroul și autobuzul în București! ”Bă, ce sărac e ăsta, n-are mașină”
Stirile PROTV
Un șofer a murit după ce a virat la stânga prin fața tramvaiului, în București. Vatmanul ar fi consumat substanțe psihoactive
PlaySport
Apariție INCREDIBILĂ a Iriney Shayk! Cum a fost surprinsă pe stradă fosta lui Cristiano Ronaldo
Ego.ro
Bruneta cu 16 ani mai tânără care a înlocuit-o pe Cristina Ich! Imaginile care au scăpat pe internet
ProActual
Insula superbă în care românii au început să investească și să ridice vile de lux! Se află la peste 9.000 de km distanță de țara noastră
EVZ.ro
Fostul „socru” al Prințesei Diana, acuzat de viol. Mohamed Al Fayed ar fi abuzat peste 20 de femei
Spynews.ro
Descinderi acasă la Nuțu Cămătaru! Au fost găsite maimuțe, păsări răpitoare, cangur și alte exemplare exotice
PRO TV
Ce tratament pentru cancer ar fi urmat Kate Middleton, pe ascuns, în Statele Unite. ”Nu a fost chimioterapie”. Familia Regală neagă tot
Adevarul
Secretele satului legendar din Munții Șureanu: „Locuitorii își spun daci, au datini nemaiîntâlnite și porecle de animale”
BZI.ro
Voluptoasa Maria Tebieș, de la Insula Iubirii, a spus cum vrea să fie viitorul iubit! Ispita nu a fost încântată nici de Dany Boy și nici de Cornel
Sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Viva.ro
Ce se observă pe chipul Biancăi Drăgușanu când renunță de tot la machiaj! Chiar ea a recunoscut că e grav
Parteneri
Adevărul despre dispariția gemenilor din Târgu Jiu. Tatăl celor doi copii a spus totul despre adolescenți
Redactia.ro
Cine are prioritate într-o astfel de intersecție. Puțini șoferi cunosc răspunsul corect
Click.ro
O femeie care primea zilnic peste 100 de apeluri cu număr ascuns a descoperit că cel care o suna era soțul ei. Explicația bărbatului
Digi24
S-a aplecat și S-A VĂZUT TOT: Corina Bud, FĂRĂ lenjerie! Fanilor nu le-a venit să creadă că a apărut AȘA
Vocea.biz
Cum a aflat Victor Slav că iubita lui, Selina, l-a înșelat. S-a întâmplat înainte de Asia Express!
Unica.ro
Rux și Opulență, refuz pentru Survivor România. Culisele afacerii
EVZ.ro
Bogdan de la Ploiești a anunțat despărțirea de Cristina Pucean! „Nu a fost vorba de trădare, înșelat”. De ce ar fi ajuns la separare din nou
Spynews
Verdict pentru Traian Băsescu. Decizia luată de Înalta Curte de Casație și Justiție
Capital.ro
Se află în plin divorț, dar au fost surprinși din nou împreună: „Se țineau de mână și se sărutau”
Avantaje
Aceste tichete se majorează din octombrie 2024. Sumele în plus vor intra direct pe card
Mediaflux
Descinderi acasă la Nuțu Cămătaru! Au fost găsite maimuțe, păsări răpitoare, cangur și alte exemplare exotice
Spynews.ro
Zodii ale căror vieți se îmbunătățesc semnificativ înainte de sfârșitul lunii septembrie 2024. Succesul bate la ușa lor
Realitatea.net
Cum arăta Ioana State de la Asia Express la începutul carierei de comediantă. Imagini cu ea de la prima apariție la iUmor
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro