De teamă că va rămâne fără majoritate în Parlament și sub amenințarea vizibilă a partitului Pro România, Liviu Dragnea a făcut un compromis și l-a propus pe Răzvan Cuc pentru postul de Ministru al Transporturilor. După ce acesta l-a amenințat că dacă nu îl numește va pleca și el în partidul condus de Ponta.
Nu este prima oară când Răzvan Cuc se află la cârma Ministerului de Transport. El a mai deținut această funcție în timpul guvernelor conduse de Grindeanu și Tudose.
„În negocierile din PSD pentru împărţirea celor două ministere rămase fără şef, deputatul PSD Răzvan Cuc i-a cerut lui Liviu Dragnea portofoliul Transporturilor, ameninţând că, în caz contrar, va pleca la partidul lui Victor Ponta, Pro România”, susţin surse social-democrate.
Cu alte cuvinte, Cuc a profitat de vulnerabilitatea liderului PSD și anume că nu mai deține majoritatea în Camera Deputaților și l-a amenințat că va pleca și el din partid, dacă nu va fi propus ca Ministru al Transporturilor. În plus, acesta ar mai spus că ar mai trage după el și alți membri ai partidului, potrivit Adevărul.
În acest moment coaliția PSD-ALDE are cu cinci deputați sub linia majorității la Camera Deputaților, însă acest lucru este compensat de minioritățile naționale. Astfel, opt din 17 deputați minoritari votează de obicei în favoarea PSD, indiferent de proiect. Deci, PSD-ALDE se află încă pe linia de plutire, dar dacă Cuc ar fi plecat, partidul s-ar fi cufundat și mai mult sub acea linie.
Având în vedere cele menționate, Liviu Dragnea a făcut tot posibilul pentru a-i face pe plac lui Cuc, l-a mutat din organizaţia Giurgiu în filiala Neamţ, care est condusă de Ionel Arsene, unul dintre oamenii de încredere ai lui Liviu Dragnea.
Astfel, Arsene l-a propus la dorința lui Dragnea pe Cuc Ministru al Transporturilor, iar conducerea PSD l-a validat. În schimbul acestei favoare, Răzvan Cuc i-ar fi promis lui Dragnea că îl va aduce înapoi în partid pe deputatul de Giurgiu Alexandru Andrei.
Ministerul Transporturilor se află pe mâna lui Răzvan Cuc, același Răzvan Cuc, care declarata în ianuarie 2017 că nu promite niciun kilometru de autostradă. Cei drept s-a ținut de cuvânt, niciun kilometru de autostradă nu a fost construit atâta timp cât a ocupat respectiva funcție. Cuc și-a dat demisia în toamna anului 2017, la solicitarea lui Mihai Tudose, premierul României la aceea vreme.
„Şi-a dat demisia pentru că i-am zis eu: băi, dă-ţi demisia! Domnul Cuc a fost un exemplu de cum să fii ministru şi să nu faci nimic“, a comentat Mihai Tudose atunci când a aflat despre posibila reîntoarcere a lui Răzvan Cuc în Guvern.
La polul opus, Liviu Dragnea susține că: „Răzvan Cuc a avut un mandat bun la Ministerul Transporturilor, dar şi-a dat demisia. Ştiţi discuţiile de atunci, au fost nişte presiuni şi a fost forţat să îşi dea demisia. Eu am mare încredere în capacitatea lui de a conduce Ministerul Transporturilor aşa cum trebuie.”