Gigi Becali „a uitat” că a spus că se retrage din viața publică și a intrat din nou în direct la televiziune să „se certe” cu cei care analizau fazele controversate de la meciul FCSB – Sepsi. Echipa lui a câștigat partida cu 3-1 și a ajuns la trei puncte de liderul Farul, iar etapa viitoare înfruntă CFR Cluj pe teren propriu.
Gigi Becali nu mai scoate o vorbă despre retragere și nici despre vânzarea clubului. Ultimele două victorii l-au ajutat „să uite” și despre faptul că a spus din nou că nu mai dă interviuri. Omul de afaceri din Pipera a fost foarte încântat de faptul că FCSB a învins Sepsi cu 3-1, într-o partidă din runda cu numărul șapte din play-off. Deși nu a marcat, Florinel Coman a fost omul partidei, cu două pase decisive.
Din centrarea lui, David Miculescu a deschis scorul în minutul 28 cu o lovitură cu capul. În ultimul minut al primei reprize, Radunovic a ratat, din lovitura de la 11 metri, șansa de a mări avantajul. Alexandru Tudorie a pus piper pe partida desfășurată pe Arena Națională și a egalat în minutul 68. Șase minute mai târziu, Ovidiu Popescu și-a adus echipa în avantaj, iar Cordea a dat lovitura decisivă după acțiunea lui Florinel Coman.
FCSB se află pe locul doi și etapa viitoare înfruntă CFR Cluj, iar Gigi Becali mizează pe o nouă victorie.
„Dacă o să fie CFR de aseară (n.r. din meciul cu Universitatea Craiova), o să câștigăm meciul. Dar cred că o să fie un CFR mai bun. Eu cred că va fi mai ușor meciul cu CFR decât cu Sepsi. (n.r. legat de arbitrajul partidei CFR Cluj – Universitatea Craiova) Ce a fost aseară… Sunt unii oameni…
Și eu, dacă sunt învățat cu ceva, acel ceva nu mi se cuvine, dar mi se dă totuși, apoi se face dreptatea și nu-l mai primesc, consider că-l meritam. Acum e VAR-ul, care nu mai poate să zică în favoarea cuiva”, a declarat Gigi Becali la Digi Sport.
Echipele de start, FCSB – Sepsi 3-1
FCSB: Târnovanu – Pantea, Dawa, Tamm, Radunovic – Șut, Ovidiu Popescu, Olaru – Sorescu, Miculescu, Coman
Sepsi OSK: Niczuly – Ciobotariu, Bălașa, Ninaj, Ispas – Matei, Păun, Rodriguez, Ștefănescu – Fernandez, Safranko
1. Farul Constanța 46 puncte
2. FCSB 43 puncte
3. CFR Cluj 39 puncte
4. Universitatea Craiova 36 puncte
5. Rapid 34 puncte
6. Sepsi OSK 25 puncte
Etapa 8
Rapid București – Sepsi OSK (12 mai, 20:30)
Universitatea Craiova – Farul Constanța (13 mai, 21:30)
FCSB – CFR Cluj (14 mai, 20:30)
Etapa 9
Farul Constanța – FCSB (20 mai, N/A)
Rapid București – Universitatea Craiova (20 mai, N/A)
Sepsi OSK – CFR Cluj (20 mai, N/A)
Etapa 10
CFR Cluj – Farul Constanța (27 mai, N/A)
FCSB – Rapid București (27 mai, N/A)
Universitatea Craiova – Sepsi OSK (27 mai, N/A)