Gigi Becali a promis că nu mai acordă interviuri, dar a decis să vorbească din nou după ce FCSB a câștigat meciul cu CS Universitatea Craiova și a revenit în lupta pentru titlu. Omul de afaceri vrea în continuare să vândă clubul, dar a dezvăluit că pretențiile lui au crescut foarte mult. În acest moment susține că are o ofertă de 25 de milioane de euro.
Gigi Becali este în culmea fericirii. FCSB a câștigat cu 2-1 duelul din deplasare cu CS Universitatea Craiova din etapa cu numărul șase din play-off și se află pe locul doi la trei puncte în spatele formației Farul Constanța, liderul campionatului. Omul de afaceri a spus partida cu Rapid că se retrage din fotbal și că nu mai dă interviuri, dar acum a mai „îndulcit” tonul.
„Noi am revenit în lupta la titlu. Eu dau interviul ăsta, dar eu de fapt am terminat”, a declarat Gigi Becali, într-un interviu acordat marți, 2.05.2023.
Omul de afaceri susține că nu a renunțat la planul de a se retrage din fotbal, după scandalul de la partida cu Rapid, dar va face acest pas după ce va reuși să vândă clubul. Doar a crescut foarte tare prețul de vânzare. Inițial, la supărare, a declarat că vrea 25 de milioane de euro, dar a precizat că în această tranzacție nu include și baza de pregătire din Berceni, al cărui teren îl evaluează la 40 de milioane de euro.
„Am un client cu care negociez. Am 25 de milioane, a zis că dă 25 de milioane. Dacă iau campionatul, iau 40. Dacă nu, 25. Contează asta foarte mult. Am terminat, la revedere! Eu, după aia, iau Voluntariul și vin campion în primul an ca să le arăt ce înseamnă să cunoști fotbalul! Încep să mă laud… glumesc, de fapt, cu voi mai mult”, a spus Becali.
Vă dau cuvântul meu de onoare că nu pot să spun! E român, dar nu pot să spun! (n.r. – Are bani mai mulți decât dumneavoastră?) Băi, nu cred. Dar nu trebuie să fie mai bogat ca mine ca să ia o echipă”, a mai afirmat omul de afaceri din Pipera.
Mihai Stoica susține că Gigi Becali a renunțat deja la toate funcțiile din club și că ar fi cedat acțiunile surorii lui, după ce fiicele l-au refuzat.
FCSB se află la 3 puncte de liderul Farul Constanța, cu 4 etape înainte de final. CFR Cluj este pe poziția a treia cu 38 de puncte, dar Dan Petrescu a transmis că nu renunță la luptă.
1. Farul Constanța – 43 puncte
2. FCSB – 40 puncte
3. CFR Cluj – 38 puncte
4. Universitata Craiova – 35 puncte
5. Rapid – 34 puncte
6. Sepsi OSK – 25 puncte