06 mai 2023 | 12:47

Cum au apărut Klaus și Carmen Iohannis la ceremonia de încoronare. Detaliul care a atras atenția la Prima Doamnă a României

News
Cum au apărut Klaus și Carmen Iohannis la ceremonia de încoronare. Detaliul care a atras atenția la Prima Doamnă a României
Ţinuta îndrăzneaţă aleasă de Carmen Iohannis pentru încoronarea Regelui Charles

Sâmbătă, 6 mai, se mai scrie o filă de istorie pentru monarhia britanică. Este ziua în care primul copil din regatul Marii Britanii, care a văzut cum mama sa Elisabeta este încoronată regină, devine el însuși rege. O ceremonie grandioasă la care vor lua parte multe personalități importante și de la care nu vor lipsi nici Klaus și Carmen Iohannis. Iată ce ținută va purta Prima Doamnă a României.

Președintele României și Prima Doamnă iau parte la ceremonia de încoronare a Regelui Charles

Lideri străini, capete încoronate și 2.000 de invitaţi aleși pe sprânceană vor lua parte în această zi istorică la încoronarea regelui Charles al III-lea, la Westminster Abbey. Mult mai puţini, ce e drept, decât cei 8.000 de invitați prezenţi la încoronarea reginei Elisabeta a II-a, în 1953.

Printre numele importante care vor asista sâmbătă, 6 mai, la evenimentul istoric se numără și șeful statului, Klaus Iohannis, alături de Prima Doamnă. Cei doi au luat parte și la recepția oferită de Majestatea Sa, Charles al III-lea şefilor de delegaţii, la Palatul Buckingham, vineri seară, urmând ca astăzi să asiste la ceremonia încoronării.

„Onorat să mă aflu astăzi la Londra, pentru a lua parte la festivitățile prilejuite de încoronarea Majestății Sale Regele Charles al III-lea, un moment istoric și o celebrare a tradițiilor monarhiei britanice.”, este mesajul transmis de cuplul prezidenţial, într-o postare pe Facebook.

Citește și: Totul despre încoronarea Regelui Charles, traseul procesiunii și semnificația simbolurilor. Ce se va întâmpla cu Camilla, Regina Consoartă

Ţinuta îndrăzneaţă aleasă de Carmen Iohannis pentru eveniment

Sâmbătă, 6 mai, de la ora 13.00, preşedintele României alături de soția sa participă la ceremonia încoronării Majestăţii Sale Regele Charles al III-lea şi a Reginei Camilla, la Westminster Abbey.

Pentru acest eveniment istoric și extrem de important pentru britanici Carmen Iohannis a optat pentru o ținută turquoise, formată din rochie și palton, aceeași nuanță, cărora le-a accesorizat o pereche de pantofi nude. De remarcat este rujul pe care Prima Doamnă l-a folosit la ceremonie, în nuanța fucshia.

În cadrul evenimentului de vineri seară, ea a optat pentru o ținută accesorizată ceva mai îndrăzneț. A purtat o rochie roze, completată de un sacou în aceeași nuanță, la care a adăugat o pereche de pantofi într-o culoare puternică, un roz aprins. De asemenea, a fost remarcat rujul, în aceeași culoare îndrăzneață.

În ceea ce privește plicul pe care îl are pe post de accesoriu, acesta nu le potrivește atât de bine cu restul ținutei, fiind alb cu margini negre.

Citește și: Ce spune designerul lui Carmen Iohannis despre Prima Doamnă a României. Andreea Tincu, dezvăluiri rare despre soţia preşedintelui 

Parteneri
Silviu Prigoană, ultimele dorințe înainte de a muri. Ce a putut să spună cu doar puțin timp înainte să treacă în neființă
Redactia.ro
Ce puneau străbunii în piure, ca să iasă alb, pufos și savuros. Rețeta clasică din anul 1966
Click.ro
Mesaj dur din partea unui general ucrainean pentru Donald Trump: Poporul nu vrea negocieri cu Rusia
Digi24
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
Vocea.biz
Băieții cei mari au făcut 'fortăreață' în jurul tatălui lor. Cum l-au onorat pe Silviu Prigoană în ultimul lui drum spre casă
Unica.ro
Preț uluitor la cartofii prăjiți. Cât costă la restaurant
EVZ.ro
Fiica lui Ioan Crișan, acuzată că ar fi plănuit asasinarea tatălui ei, și cei doi complici au fost arestați preventiv. Cum a motivat instanța decizia, după ce în octombrie toți trei au fost eliberați
Spynews
Se modifică buletinele. Cărți de identitate noi pentru toți românii peste 14 ani
Capital.ro
Silviu Prigoană, 8 căsnicii, 4 soții, 6 divorțuri. Prima soție l-a lăsat văduv, iar ultima i-a adus liniștea, până când moartea i-a despărțit. Cine sunt femeile care i-au marcat viața
Avantaje
Pensiile vor fi ÎNGHEȚATE în 2025! S-a aflat ADEVĂRUL!
Mediaflux
Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns: „Cum să duci doi copii, noaptea, într-un cimitir?”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro