02 mai 2023 | 09:11

Cât timp e bună ciorba după ce ai făcut-o. Greşeala de care multe gospodine nu ţin cont, e periculos

Diverse
Cât timp e bună ciorba după ce ai făcut-o. Greşeala de care multe gospodine nu ţin cont, e periculos
Orice gospodină trebuie să știe asta. Cât timp e bună ciorba după ce ai făcut-o, de fapt, și când o poți servi.

Ciorba – indiferent de ingredientele pe baza cărora este preparată – este unul dintre felurile de mâncare pe care româncele le gătesc cel mai des în bucătărie. Mulți consumă aproape zilnic acest preparat. Află în rândurile de mai jos cât timp e bună ciorba după ce ai făcut-o, astfel încât să nu îți pui sănătatea în pericol.

De ce ar trebui să consumi des ciorbă

Ciorba este unul dintre felurile de mâncare ce nu lipsesc aproape niciodată de pe mesele românilor. Este foarte ușor și rapid de preparat, iar de obicei rețetele conțin ingrediente sănătoase, precum legume și carne, fierte în apă cu bulion sau alte produse, în funcție de preferințele fiecărei gospodine.

Specialiștii în domeniul nutriției recomandă consumul de ciorbă din numeroase motive. În primul rând, este o sursă excelentă de hidratare, astfel încât poate să asigure necesarul de lichid pentru câteva ore bune. Mai mult decât atât, ciorba este foarte nutritivă și te ajută să crești aportul de vitamine, minerale și fibre trebuitor organismului uman.

În general, ciorba este săracă în calorii, mai ales dacă este gătită cu legume și fără smântână. Bineînțeles, fiecare gospodină are gusturile sale, astfel încât rețeta poate să varieze. Preparatul poate fi pregătit cremos, sub formă vegană sau pe bază de carne de pui, porc sau vită, alături de care se introduc diverse ierburi și condimente.

Însă nu doar produsele folosite la prepararea acestui fel de mâncare sunt importante când vine vorba despre menținerea unei stări de sănătate bune. Multe românce obișnuiesc să gătească ciorbe în cantități mai însemnate, pentru a putea fi consumate mai multe zile consecutive. Știi cât timp sunt bune după ce au fost gătite, de fapt?

Cât timp e bună ciorba după ce ai făcut-o

Cei mai experimentați bucătari au explicat cât timp e bună ciorba după ce a fost gătită, în funcție de ingredientele folosite în procesul de preparare. După termenele menționate mai jos, riscul de dezvoltare a bacteriilor crește în mod semnificativ, ceea ce poate conduce la intoxicații alimentare și alte boli.

Ciorba de legume păstrată la temperaturi scăzute poate fi comestibilă până la 48 de ore. Același fel de mâncare, preparat pe bază de carne de pui, poate fi servit la masă o perioadă mai lungă de timp. În cazul ciorbei de vită, lucrurile stau diferit, putând fi consumată până la 72 de ore după ce a fost gătită.

Te-ar putea interesa și: Ciorba din România care este în topul celor mai bune din lume. A fost clasată pe locul 14 mondial

În altă ordine de idei, supa de ciuperci este bine să fie consumată în ziua în care a fost preparată. Altfel, își va pierde gustul, iar aroma se va înrăutăți. În general, ciorbele acrite cu borș, lămâie sau zarzăre pot să fie servite la masă cu 24 de ore mai mult decât supa de ciuperci, spun cei mai experimentați bucătari.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Zodiile care vor trăi un miracol divin în ianuarie 2025. Astrele se aliniază pentru acești nativi
Click.ro
Agresiune în Parlament: Jurnalistă, hărțuită de Diana Șoșoacă și Makaveli. „Mamă, cum a fugit!”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Maricel Păcuraru a "turnat" un consilier prezidențial și un general de poliție. A falsificat chitanțele de donație către Biserica Martirilor din Timișoara
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Băgați banii la saltea! Populația trebuie să se pregătească: Este momentul să fim precauți!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
HIDROELECTRICA dă BANII ÎNAPOI! Facturile pentru DOUĂ luni au fost GREȘITE
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro