Florin Piersic are, și la 87 de ani, o incredibilă rezistență fizică, sfidând trecerea timpului. Îndrăgitul actor clujean continuă seria spectacolelor cu piesa „Străini în noapte”. În plus, anul acesta, are agenda plină cu recitaluri și peste hotare. Actrița Medeea Marinescu ne-a vorbit, exclusiv pentru Playtech Știri, despre colaborarea lor de aur.
Medeea Marinescu, cea care îi dă replica, pe scenă, lui Florin Piersic, în piesa „Străini în noapte”, este impresionată de puterea de muncă a actorului, în vârstă de 87 de ani:
„Nu e ușor să joci două ore în spectacole istovitoare, fără pauză, cum e piesa în care am bucuria de ani buni și frumoși să apar alături de Florin Piersic. E vorba, desigur, despre ‘Străini în noapte’.
Cel mai recent spectacol l-am avut pe scena Naționalului, la finele lui aprilie. Și mai urmează și alte reprezentații, inclusiv prin țară, dar, din nou, și la București. Iar programul său nu se oprește aici!”, ne-a spus ea, pentru Playtech Știri.
Medeea are și o explicație privind secretul longevității celui mai îndrăgit actor român, din toate timpurile:
„Florin Piersic se hrănește cu aplauzele și căldura spectatorilor. Are o relație ieșită din comun și cu scena, dar, deopotrivă, și cu cei din sală!”
Medeea Marinescu admite că partenerul său de scenă își cântărește cu atenție eforturile pe care le implică fiecare apariție scenică:
„Are două spectacole, la care cred că ține foarte mult. Unul este acesta, în care am bucuria să joc, iar celălalt este o adaptare după ‘Peer Gynt’, al lui Ibsen, al Operei clujene.
Și cu ăsta mai ajunge prin diverse colțuri de țară. Ultima dată a fost la Botoșani, acolo unde va reveni, dacă nu mă înșel, și în luna iunie”, adaugă Medeea Marinescu pentru Playtech Știri.
Dacă partenera sa mai tânără joacă de aproape un deceniu în spectacolul cu mare priză la public, „Străini în noapte”, Florin Piersic are deja 1.300 de reprezentații. Biletele se epuizează rapid când se anunță o nouă reprezentație, deși prețul ajunge și la 150 de lei.
Medeea Marinescu a mai adăugat, pentru Playtech Știri: „În vară este foarte probabil să onorăm un turneu cu acest spectacol în Elveția și în Italia. Iar la finele lui septembrie, piesa va reveni pe afișele Teatrului Național bucureștean”.
Până atunci, ultimele două reprezentații ale actualei stagiuni sunt programate deja, pe 29 mai și respectiv 26 iunie, ambele de la ora 20.00, în sala „Ion Caramitru”. Replica Medeei Marinescu vine la câteva săptămâni după ce îndrăgitul actor sugerase, chiar la el acasă, la Cluj-Napoca, că timpul în care spectatorii îl mai pot urmări jucând pe scenă s-a diminuat:
„Îi îmbrățișez pe toți cei care mă urmăresc, îmi face plăcere să le comunic fel de fel de vești. Pe toți îi îmbrățișez și le doresc tot ce îmi doresc mie și ceva în plus.
Cu cea mai mare plăcere, românilor de pretutindeni, le transmit toată iubirea mea și speranța că mai e puțin timp să mai pot să mai apar și să-i văd”, spunea Florin Piersic, în Ziua de Florii a acestui an.
Dacă și cât va mai urca pe scenele teatrelor românești, rămâne cu siguranță la latitudinea celui mai iubit actor român în viață, Florin Piersic. Dar până la acel moment, indiferent unde ar ajunge, celebrul actor reușește de fiecare dată să bucure sufletele celor care vin în număr mare să-l vadă jucând.