Steliano Filip reacționează după ce numele său a fost amintit într-o anchetă pe care Federația Română de Fotbal a demarat-o în legătură cu meciul CS Mioveni – Dinamo, desfășurat în aprilie 2022. Fostul internațional spune că „este curat”, dar a amintit că a fost contactat acum opt ani de câteva persoane care i-au propus 25.000 de euro ca să încaseze un cartonaș galben.
15 aprilie 2022. CS Mioveni învinge Dinamo cu 2-0, iar meciul, desfășurat în Liga 1, a ajuns în ancheta departamentului de Integritate al Federației Române de Fotbal, după mai multe „mișcări suspecte” la casele de pariuri. De altfel, conform gsp.ro, inclusiv forul condus de Răzvan Burleanu a confirmat că s-a declanșat o investigație. S-au mizat atunci bani mulți pe faptul că în primele 25 de minute se va acorda un cartonaș galben. Și așa s-a și întâmplat! Steliano Filip a făcut patru faulturi serioase, iar după ultimul, în care s-a proptit cu cotul în ceafa unui adversar, a și primit cartonașul galben. Era minutul 23.
Steliano Filip susține că nu a fost căutat de niciun oficial și spune că nu știa că este o anchetă în legătură cu acest meci. Fotbalistul formației maghiare Mezokovesd a acordat un interviu în care a negat că ar fi implicat în povești „necurate”, dar a recunoscut că acum aproape opt ani a primit o ofertă de 25.000 de euro. Ca să primească un cartonaș galben!
„Mi-au propus 25.000 euro pentru un cartonaş galben, au fost multe, chiar şi pentru altele. Însă nu am făcut niciodată aşa ceva, nu aş face, nu am luat niciodată ceva, nu am luat bani din asta! Cine mă cunoaşte ştie că sunt curat. Acum nu cunosc dacă e adevărat, dacă mi-ar fi dat sau au vrut să mă încerce.
Două persoane au venit la mine în mall Băneasa, sincer îţi spun, e de acum 7-8 ani. Asta a fost prima dată, mergem la mall, nu o să uit niciodată. Şi au venit la mine, dacă primeşti galben meciul viitor, ai 25.000 de euro. Am avut, tot felul de propuneri, bani mulţi, am avut chiar şi cornere, roşu. Repet, tot felul de propuneri”, a declarat Steliano Filip, pentru prosport.
Fostul jucător de la Dinamo susține că în fiecare an a fost contactat și i s-au propus sume de bani, dar a refuzat. Steliano Filip a primit în toată cariera lui 11 cartonașe roșii și 82 galbene.
Federația Română de Fotbal are în anchetă și alt caz asemănător. Cosmin Achim este bănuit că ar fi pariat pe meciurile în care a jucat la Petrolul Ploiești.