15 apr. 2023 | 10:00

Tradiții și obiceiuri în Noaptea de Înviere. Ce este bine să iei neapărat de la biserică pentru noroc și spor

Diverse
Tradiții și obiceiuri în Noaptea de Înviere. Ce este bine să iei neapărat de la biserică pentru noroc și spor
Tradiții și obiceiuri în Noaptea de Înviere

Anul acesta, Paștele ortodox pică pe data de 16 aprilie, într-o zi de duminică. Drept urmare, creștinii vor merge la slujba de Înviere în noaptea de 15 spre 16 aprilie. Sărbătoarea cu cruce roșie și extrem de importantă pentru români vine la pachet cu o serie de tradiții și obiceiuri în Noaptea de Înviere. Iată de ce trebuie să țineți cont atunci când mergeți să luați Lumina Sfântă!

Ce obiceiuri se respectă în Noaptea de Înviere

Noaptea Învierii sau Învierea Domnului este una dintre cele mai așteptate sărbători la români. În acest an, creștinii ortodocși vor lua Lumină în noaptea de 15 spre 16 aprilie, atunci când se sărbătorește Paștele. Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au păstrat cu sfințenie anumite lucruri.

Se spune că dacă se respectă câteva tradiții și obiceiuri în Noaptea de Înviere, oamenii vor fi feriți de rele și vor avea parte numai de noroc. Iată ce este bine să faci în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Cel mai important simbol al Învierii îl reprezintă lumânarea. Întotdeauna, după slujbă, lumânarea trebuie adusă acasă aprinsă și păstrată cu sfințenie. Oamenii cred că este bine să o aprindă în fața unei icoane, pentru a fi feriți de cutremure. Lumânarea de Înviere se aprinde în fața unei icoane chiar și la sărbătorile mari de peste an.

Totodată, atunci când se merge la biserică în noaptea de Înviere, este bine să luați acasă apă sfinţită, pentru că se spune că aduce spor și noroc. În trecut, această apă avea proprietăți vindecătoare, care te scăpau îndată de diverse boli.

De ce nu este bine să atingem sarea

Potrivit credinței populare, în Noaptea de Înviere nu este bine să te cerți, pentru că este bine să primim Învierea Domnului cu bucurie și optimism. Mai mult de atât, Paștele să nu ne prindă supărați, ci mai degrabă bucuroși, împliniți, recunoscători lui Dumnezeu pentru toate lucrurile primite.

Un alt obicei spune că în Noaptea de Înviere nu este bine să punem mâna pe sare, deoarece ne va merge rău tot anul.

În noaptea de 15 spre 16 aprilie, creștinii merg la biserică și stau la slujbă până dimineața. În timpul slujbei, se împart prăjituri, cozonac, ouă roșii, mâncare și alte bucate tradiționale. În plus, oamenii se salută cu „Hristos a Înviat” – „Adevărat a Înviat”. Acest salut se ține 40 de zile, până la Înălțarea Domnului, iar în ziua Înălțării spunem: „Hristos S-a înălțat!” – „Adevărat S-a înălțat!”.

Tradiții de Învierea Domnului în funcție de zonele țării

În Maramureș, de exemplu, băieţii se duc la stropit, acolo unde sunt fete în casă, le stropesc cu parfum în noaptea de Înviere. Pe de altă parte, în regiunea Moldovei, creștinii duc merinde la biserică, inclusiv ouă roşii, sare, pască, florile de pe pască. Acele flori se dau apoi de mâncare la vite pentru a fi sănătoase. De asemenea, aceste merinde se sfințesc la biserică, trei zile la rând, obligatoriu.

În Ţara Bârsei, în noaptea de 15 spre 16 aprilie se face o petrecere care adună întreaga comunitate. Mai precis, se face un foc de tabără unde se adună tinerii și se distrează.

În schimb, prin Câmpulung Moldovenesc, datina este total diferită. Creștinii se adună și se roagă în grup.

În Ţara Moţilor, oamenii merg la biserică și opresc direct la cimitir pentru a duce mâncare celor plecați dintre noi. După Paște, există și sărbătoarea Paştele Blajinilor, când se merge din nou la cimitir și se dă de pomană, iar preoții fac slujbă celor morți.

Citește și: Tradiții, obiceiuri și superstiții în Vinerea Mare. Ce este bine să faci pentru noroc și sănătate

Rugăciunea pe care este bine să o rostești în Noaptea de Înviere

„Doamne Iisuse Hristoase, Judecătorul meu Preadrept! Cunosc ca păcatele mele sunt fără de număr. De aceea Te rog în această zi, în care de Iosif și de Nicodim pus fiind in Mormânt.

Te-ai pogorât în iad cu Sfantul si Îndumnezeitul Tău suflet și de acolo ai depărtat întunericul cu lumina Dumnezeirii Tale și ai adus bucurie nespus de mare strămoșilor noștri. Căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplită si i-ai suit in rai.

Îngroapă păcatele mele si cugetele mele cele rele si viclene, ca să piară din mintea mea și să nu se mai lupte cu sufletul meu. Luminează întunecatul iad al inimii mele, alungă intunericul păcatelor mele, și suie mintea mea la cer, ca să mă bucur de Fata Ta.

Așa Doamne, primeste umilita mea rugaciune ca o tamaie mirositoare, pentru rugaciunile iubitei Tale Maici, care Te-a vazut pe Cruce pironit între doi talhari, si de durerile Tale cumplite i s-a ranit inima. Care impreuna cu ucenicii si cu mironositele Te-au pus in mormant, care a treia zi Te-au vazut inviat din morti si la inaltarea Ta Te-a vazut suindu-Te de la pamant la cer, insotit de Sfintii Tai Ingeri.

Îndura-Te, Doamne, și de cei vii si de cei răposați, pentru rugăciunile Sfinților Tai, catre care zic si eu, nevrednicul. O, fericiti servitori ai lui Dumnezeu! Nu incetati a va ruga Lui, ziua si noaptea pentru noi, nevrednicii, care pururea gresim cu atatea nenumarate pacate! Mijlociti pentru noi Darul si ajutorul lui Dumnezeu, pe care nu stim a-l cere dupa cuviinta. Amin”

Citește și: Cum va fi vremea în noaptea de Înviere

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Apocalipsa economică pentru Europa a început!
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro