Fostul soț al Ilenei Ciuculete va fi condus la groapă doar de câteva persoane. Finul lui Cornel Galeș se află printre cei care îl vor duce azi, 12 decembrie, pe ultimul drum. Ce dezvăluiri a făcut acesta despre priveghi și cum va decurge totul?
Cornel Galeș a murit pe data de 1 decembrie, într-un accident violent rutier care s-a petrecut în Spania, acolo unde se mutase deja de câteva luni bune. Trupul soțului regretatei Ileana Ciuculete a ajuns în cele din urmă în România și a fost depus astăzi la Biserica Costească, din Chitila. Cu toate că nașa de cununie a fostului cuplu Ciuculete-Galeș a susținut că fosta iubită a bărbatului nu are suma necesară repatrierii, iar că există o posibilitate extrem de mare ca înmormântarea să fie în Spania, Vivi s-a ocupat de toate cele necesare și de toate costurile aferente.
Unul din finii lui Galeș a mărturisit că la priveghiul acestuia a fost un peisaj dezolant, pentru că familia fostului soț al cântăreței nu a fost prezentă, iar că doar câteva persoane îl vor conduce pe ultimul drum. Din păcate, Cornel nu a avut o relație bună cu fiica lui și cu fosta soției, așa că singurele declarații ale acestora au fost legate de faptul că nu sunt interesate să discute despre acest lucru și că doresc să nu fie implicate.
„Din păcate nimeni din familia lui nu se află aici, mă refer la fiica lui, la fosta soţie şi cred că nu vor veni nici la înmormânatre. Doamna Viviana s-a ocupat şi se va ocupa de tot. Ea ar fi achitat reptariere de 4.000 de euro şi tot ea face pomana la restaurant şi toate cele îngropăciunii. Eu am vorbit cu Cornel cu 3 zile înainte să moară. Trebuia să vină la nunta fiului meu, în septembrie, dar mi-a spus că are nişte probleme şi nu poate să vină. El nu a mai fost liniştit după ce a murit Ileana. Nu i-a venit deloc bine, a trecut prin momente grele. Mâine, când e ziua mea de naştere, vin să îl petrec la groapă. Va fi înmormântat în acelaşi mormânt în care se află şi zânica. El spunea mereu că acolo e apartamentul lor de lux” Cornel Galeș”
Finul lui Cornel Galeș