Pensiile românilor au crescut la acest început de an, la fel ca și punctul de pensie, însă nu toată lumea cunoaște formula după care se calculează cuantumul acestora. Iată cum pot afla, de fapt, românii ce pensie primesc lună de lună. Ce detalii importante trebuie să știi.
Începând cu 1 ianuarie 2023, pensiile românilor au crescut, la fel şi punctul de pensie. Așadar, cei care vor să afle ce pensie au după această majorare trebuie să cunoască noua formulă după care se calculează valoarea acestui venit pentru fiecare cetățean în parte.
Astfel, pentru acest calcul este important să cunoaștem punctajul mediu anual şi valoarea punctului de pensie. Dacă în cazul punctajului mediu anual există o formulă explicată de Casa de Pensii, valoarea punctului de pensie este una fixă. În urma majorării de la începutu anului, acesta a ajuns la valoarea de 1785 de lei, înregistrând o creștere de 12,5 procente. Totodată, pensia minimă a ajuns la 1.125 de lei de la 1.000 de lei.
Cuantum pensie = Punctaj mediu anual x Valoarea punctului de pensie
Punctajul mediu anual se calculează împărțind numărul de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale asiguratului la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare.
Punctaj mediu anual = (Punctaj anual 1 + Punctaj anual 2 + … + Punctaj anual N): N, unde N înseamnă numărul de ani ai stagiului complet.
Punctajul anual se determină prin împărţirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate în anul calendaristic respectiv.
Punctaj anual = (Punctaj lunar 1 + Punctaj lunar 2 + … + Punctaj lunar 12): 12
Punctajul lunar se calculează prin raportarea salariului brut lunar la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă.
Punctaj lunar = Câştig salarial brut lunar : Câştig salarial mediu brut lunar
Punctajul lunar, pentru stagiul potenţial acordat persoanelor în drept să obţină pensie de invaliditate:
Majorarea punctajelor pentru perioadele lucrate în grupe de muncă, condiţii deosebite sau condiţii speciale:
Sporul de vechime care se folosește la stabilirea punctajelor anuale este următorul:
a) perioada 1 martie 1970 – 1 septembrie 1983:
b) perioada 1 septembrie 1983 – 1 aprilie 1992:
Citește și: Pensiile care scad în România. Anunțul oficial pentru acești pensionari