Sute de oameni o caută prin pădure pe Angelika Maurer, o tânără în vârstă de 25 de ani, care la începutul lunii februarie 2023 a fost declarată dispărută. S-a intervenit cu drone, câini de urmă și un elicopter pentru identificarea studentei de la Teologie. Anchetatorii au găsit câteva dintre bunurile sale într-o pădure. Ce informații sunt disponibile la acest moment.
„Astăzi, 2 martie, începând cu ora 10:00, poliţiştii sibieni au declanşat o amplă acţiune de căutare a unei tinere, MAURER ANGELIKA CLAUDIA, în vârstă de 25 ani, studentă în municipiul Sibiu, a cărei dispariţie a fost semnalată la data de 15 februarie, după ce, din data de 8 februarie, tânăra nu a mai putut fi contactată de către rude şi cei apropiaţi”, a transmis conducerea IPJ Sibiu, joi.
Pe data de 15 februarie, un bărbat a solicitat intervenția agenților de poliție din municipiul Sibiu în dreptul unei tinere pe nume Angelika Maurer, care ar fi plecat de la domiciliul său. De atunci, nu a mai putut fi contactată.
Angelika Maurer are 165 cm înălțime și o greutate de aproximativ 75 de kilograme. Are ochi verzi, păr șaten deschis, de lungime medie. Apropiații nu cunosc detalii în legătură cu locația în care s-ar fi deplasat studenta și nici elementele distincte privind ținuta sa la momentul disparției.
Angelika Maurer este originară din Râșnov, județul Brașov. Tânăra în vârstă de 25 de ani este studentă la Institutul Evanghelic din Sibiu. Potrivit informațiilor disponibile până la momentul redactării acestui material, în ultima perioadă a suferit de stări de depresie.
În urma sesizării primite, autoritățile s-au mobilizat și au declanșat o operațiune de căutare a tinerei declarate dispărută, la care participă peste 350 de persoane. 150 de reprezentanți ai IPJ Sibiu, Centrul Chinologic „Aurel Greblea” Sibiu, DGASPC Sibiu, Directia Ocolului Silvic Sibiu, Salvamont Sibiu, SAJ, precum și peste 200 de voluntari din Asociaţia 4×4 Rescue, Asociaţia Crucea Roşie şi studenti ULBS au pornit în identificarea fetei.
„Cetăţenii care pot oferi informaţii despre această femeie sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112”, au transmis autoritățile.
Căutările se desfășoară în Pădurea Dumbrava, de la marginea municipiului Sibiu. Anchetatorii au găsit câteva obiecte ale studentei de la Teologie în regiune. Este vorba despre telefonul mobil și o serie de documente.
Pentru că acțiunea este complicată, oamenii legii au solicitat în sprijin un elicopter, astfel încât să poată fi verificată o zonă cât mai largă. Au intervenit, de asemenea, și voluntari cu drone. Agenții de poliție folosesc câini de urmă pentru a reuși să identifice ruta deplasării tinerei de 25 de ani.