Dacă aveți mașină personală cu ceva vechime, trebuie să vă anunțăm că de anul viitor intră în vigoare Taxa Oxigen, a anunțat Primăria Capitalei printr-un comunicat dat către presă. ceea ce se mai spune în acest comunicat este faptul că a amânat până în martie aplicarea taxei Oxigen, Gabriela Firea anunţănd că lunile ianuarie şi februarie vor fi dedicate unei campanii de informare a cetăţenilor.
Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea a declarat, luni, în cadrul unui comandament pentru fluidizarea traficului că taxa va aplicată efectiv începând cu luna martie, toate celelalte prevederi fiind păstrate în forma în care au fost aprobate de Consiliul General a Capitalei.
”Deoarece conştientizăm faptul că cetăţenii trebuie să fie mult mai bine informaţi, să înţeleagă care sunt beneficiile acestui program şi al vinietei Oxigen, am luat hotărârea, împreună cu Direcţia Transporturi, şi vom anunţa şi colegii din Consiliul General, ca lunile ianuarie şi februarie să fie dedicate informării şi conştientizării acestui program care ajută foarte mult în combaterea poluării, dar, de asemenea, şi la diminuarea traficului în zona centrală a Capitalei şi, din luna martie, să începem aplicarea propriu-zisă. Vrem să ne asigurăm că proiectul este aplicabil, nu e vorba despre o derogare sau amânare neapărat de teama unor reacţii, ci pentru că este normal ca populaţia să înţeleagă rolul acestui proiect Oxigen foarte necesar pentru Bucureşti”, a declarat primarul general al Capitalei.
În comunicatul de presă se precizează că pe 24 octombrie, la propunerea primarului Gabriela Firea, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat introducerea vinietei Oxigen începând cu 1 ianuarie 2020 pentru maşinile sub Euro 4, iar maşinile sub Euro 3 nu vor mai avea acces în centrul oraşului. Autoturismele Euro 4 vor plăti vinieta din 2021. Maşinile non-euro, Euro 1 şi Euro 2 nu vor mai avea voie deloc în Bucureşti, iar pentru cele Euro 3 restricţia este valabilă din 2024. Potrivit aceluiași comunicat, peste 1,6 milioane de maşini non-Euro, Euro 1, Euro 2, Euro 3 şi Euro 4 sunt înmatriculate în Bucureşti şi judeţul Ilfov, mai mult de o treime fiind intens poluante.
Costurile acestei taxe nu sunt mici, dar se dorește ca prin aplicarea acestor norme, prin banii încasați de la posesorii de autoturisme, să se revigoreze și bugetul central al Capitalei, și sunt după cum urmează:
Există și sancțiuni severe pentru cei care nu își vor plăti taxele aferente la timp și sumele nu sunt nici ele foarte mici, după cum urmează:
Conform aceleiași Hotărâri a Consiliului, dincolo de maşinile electrice, hibride precum și cele Euro 5 şi Euro 6, mai sunt scutite şi maşinile adaptate pentru persoane cu handicap şi care care sunt dotare cu sisteme GNL, GNC şi GPL dacă se înscriu în norma de poluare Euro 3. De asemenea, vor fi exceptate de la taxa Oxigen autovehiculele care aparţin autorităţilor, cele istorice şi cele ale posturilor de radio şi TV.