Ceea ce astăzi, în mod firesc, cunoaștem ca unul din cele mai mari cartiere din București, are o istorie aparte și un parfum pe care nicio altă zonă din Bucureștii de ieri și de azi nu le-a avut niciodată. Dar să nu exagerăm lucrurile, fiecare zonă a avut și încă mai are un anume parfum. Cu toate astea, cartierul, azi un cartier plin de betoane, în trecut a fost mai mult de-atât, iar cea mai bună descriere era în revista “Ilustrațiunea Română” din 19 ianuarie 1938, aici spunându-se despre cartierul din Bucureşti care avea o staţiune de schi că era „.. aproape chintesența unui oraș, cu toate durerile și bucuriile sale”.
Cu mult timp înainte de betoanele construite de Ceaușescu, ceea ce astăzi numim cartierul Berceni avea o viață și un puls aparte de restul Capitalei, cu zone cosmopolite, restaurante și bodegi umplute la refuz, case vechi, una din cele mai frumoase mânăstiri din Europa, Mânăstirea Văcărescu, demolată fără milă de dictatorul Ceaușescu, și multă lume pestriță, de la boieri, precum Baronul Bellu, donatorul terenului unde se află astăzi celebrul Cimitir Bellu. Zona avea o deltă plină de viețuitoare, o grădină care rivaliza cu celebrul parc Cișmigiu, și amintim aici de grădina „Șerban Vodă”, și multe altele.
Tot aici, ca vestigii ale unei ere de care vrem să uităm, stau ca dovadă a trecerii lor prin istorie și Palatul Național al Copiilor și Soimilor Patriei, care avea să fie inaugurat de Nicolae Ceaușescu în anul 1975. Încă din secolul al XVIII-lea zona a fost populată permanent, dar atunci era cunoscută sub un alt nume, Bariera Piscului, unde este astăzi Drumul Olteniței, sau Dealul Piscului, conform celor de la „BercenidePoveste”. Dar acest cartier mai avea ceva, ceva ce alte cartiere nu aveau, și anume propria pârtie de schi, de fapt o adevărată stațiune de schi în zona de sud a Bucureștiului.
Vezi și: De unde vin numele cartierelor din București. Ce semnificație au 11 zone din Capitală
Pe lângă dughenele, piețele, mahalalele, și multe altele, pe Dealul Piscului avea să apară un spațiu inedit, o adevărată stațiune de schii în zona de sud a Bucureștiului, unde veneau toți acei bogătași care fie din comoditate, fie din alte rațiuni, alegeau această pârtie de schi din sudul Bucureștiului, în fiecare iarnă, pentru a se relaxa, a bea un ceai fierbinte și, bineînțeles de a socializa și să afle cele mai noi bârfe din oraș.
Există și o descriere despre acest loc unic, extrem de plastică, în “Ilustrațiunea Română” , publicația precizând că aici fusese una din cele mai nocive gropi de gunoi, care ulterior avea să fie amenajată în această stațiune de schi.
„In mijlocul vãii s-a format un adevãrat munte de gunoaie. O regiune întreagã de gunoi, râusoare, pante, sinuozitãti de gunoi, o suprafatã imensã din terenul Capitalei este acoperitã cu cele mai scârnave imunditati. Cu cât pãtrundem mai adânc în imunda regiune, cu atât gâtlejul ni se strânge, sufocat de un miros complex, format din miasme de cadavre, putrede descompuneri vegetale si miros acru.”, s “Ilustrațiunea Română” în 1935.
Trei ani mai târziu, spun cei de la „BercenidePoveste”, primarul de atunci schimba cu totul fața locului, transformând groapa de gunoi în celebra pârtie de schi de pe Dealul Piscului:
„Aici se află, strânse laolaltă de mâna năstrușnică a destinului, cimitire, sanatorii, cârciumi vestite, saloane de dans, gropi de gunoi, terenuri elegante pentru sport și clădiri modeste. Este aproape chintesența unui oraș, cu toate durerile și bucuriile sale. Aici vin, în fiecare după-amiază, pasionații sportului de iarnă, care nu se pot deplasa la munte.
Ce importanță are că, dincolo de imensa vale cu gunoaie și stuf, peste care zăpada a pus un strat purificator de alb imaculat, se văd acoperișurile caselor, turlele bisericilor, acea aglomerație de clădiri care formează orașul? Pista e bine bătătorită, schiurile alunecă vertiginos la vale și pentru clipa aceea de viteză, dispare și Valea tristă și casele depărtate”. “Ilustrațiunea Română” din 19 ianuarie 1938.
Astăzi au rămas betoanele, a rămas parcul Tineretului, parcul Carol, iar istoria acestui loc se mai întrezărește pe ici pe col, poate prin cotloanele mai întunecate ale cartierului Berceni…. „Berceni, ori îți place, ori te temi!”