Limba română, pe lângă faptul că este o limbă fonetică, are o multitudine de cuvinte care pot da același înțeles. Pe de altă parte, deși nu este singura limbă din lume care are așa ceva, în limba română există acele cuvinte și expresii care citite de la cap la coadă au același sens, numărul lor fiind extrem de mare, iar termenul tehnic, să-i zicem, este de palindrom. Așadar, vorbim azi de cuvântul din limba română care are același sens chiar dacă este citit invers, și care face parte din această categorie.
Poate nu știai de existența lor, deși multe dintre ele le foloseșt zilnic în vorbirea curentă. Conform definiției, un palindrom este reprezentat de un cuvânt, o frază sau o propoziție care se citește la fel înainte sau înapoi. Termenul de palindrom se regăsește și în matematică, și aici existând numere palindrom, de exemuplu 1881.
Dacă ne gândimt la termenul tehnic nu ne spune nimic, dar dacă începem să căutăm cuvinte palindrom, sau expresii palindrom, o să recunoaștem într-un final că, de fapt, parte dintre ele sunt cuvinte și expresii uzuale, de zi cu zi, iar exemplele ar fi
tot, Ana, apa, (a) ara, Ada, așa, ața, axa, Ene, coc, bob, rar, cojoc, potop, capac, rever, rotor, nun, târât, gog, ele, (a) anina, civic , reper, dud, minim, sos, lupul, coc, cinic, caiac, etate, lupul, minim, reper, radar, supus, tapat, tasat, xanax.
În ceea ce privesc expresiile palindrom, și aici există o sumedenie de expresii, nu toate folosite în vorbirea curentă, cum ar fi, de exemplu, „La Caracal la bal”, „Era le zic cizelare”, „Arta-i piatra”, „Cer grec”, „Genuna nu neg”, „Ion a luat luni vinul tau la noi” „La roc coral”.
Lista acestui gen de expresii, precum și cea a cuvintelor palindrom este lungă, dar va trebui să o descoperi singuri. În schimb, că tot am vorbit de cuvinte, îți propunem azi cuvântul din limba română care are același sens chiar dacă este citit invers.
Palindromul este cu cuvânt des uzitat în vorbirea curentă, deși de multe ori nu ne dăm seama de acest lucru, iar lista prezentată anterior, este una extrem de mică, având în vedere că limba română are peste 300.000 de cuvinte, așa cum spuneam într-un alt material.
Dar, în această listă există și cuvântul din limba română care are același sens chiar dacă este citit invers, și despre care mai mult ca sigur că nu ți-ai dat seama. Cuvântul este „Aerisirea”, și suntem convinși că în vorbirea curentă l-ai folosit de nenumărate ori, dar fără să-i știi denumirea tehnică. Dar, acum că ai aflat care este cuvântul din limba română care are același sens chiar dacă este citit invers, o să ții cont și poate îi înveți și tu, la rândul tău, pe alții.