Monica Anghel arată fenomenal de când a topit mai bine de 30 de kilograme. Artista a reușit să-și remodeleze trupul într-un an de zile, după ce a avut operația la coloană în 2017. Cum își menține vedeta silueta ca trasă prin inel.
Are 51 de ani și arată mai bine ca niciodată. Monica Anghel a slăbit 30 de kilograme și se simte extraordinar de bine în pielea ei. Ambiția de care a dat dovadă diva a încurajat sute de mii de internauți, care au lăudat-o pe rețelele sociale, felicitând-o pentru reușita în lupta cu kilogramele în plus.
Monica Anghel mărturisește că i-a fost dificil, după ce și-a remodelat silueta. Din teamă că nu se va putea menține la greutatea ideală, cântăreața a apelat la consultațiile unui psiholog, pentru a-și depăși fricile.
„Faptul că m-am operat pe coloană. Faptul că domnul doctor Marius, cel care m-a operat pe coloană mi-a spus că trebuie să slăbesc. El m-a determinat să iau această hotărâre şi să zic ok trebuie să îmi schimb stilul de viaţă şi trebuie să fac chestia asta.
N-am ţinut o dietă, eu am învăţat să mănânc sănătos şi să mănânc, nu să stau nemâncată, pentru că eu făceam prostia că nu mâncam nimic toată ziua şi mâncam noaptea.
Normal că tot ce mănânci noaptea, mai stai jumătate de oră și te duci, logic, dar dacă mănânci masa principală, trebuie să fie dimineaţa, asta e clar.”, a declarat Monica Anghel, acum ceva timp.
Monica Anghel dezminte zvonurile potrivit cărora și-ar fi făcut operație de micșorare a stomacului. Mai mult de atât, una dintre cele mai bune voci ale României a împărtășit cu fanii ei secretul siluetei sale excepționale. Ce mănâncă vedeta într-o zi.
„Pentru că în ultima vreme s-au spus multe despre mine, că mi-am tăiat stomacul, că sunt bolnavă, că iau nu știu ce picături, din ianuarie voi posta tot ceea ce mănânc şi ce fac şi cum fac aşa că din ianuarie vă voi arată totul, sper să reușesc să fac asta zilnic.
Până atunci, îți spun să faci ceva timp de o săptămână și aștept să-mi spui rezultatul doar într-o saptămână. Prânzul la ora 13 – grătar din mușchiuleț de porc, fără sare și un ardei gras roșu, crud, fără sare.
Cină la ora 17 – 1 iaurt normal cu 2 linguri de tărâțe de ovăz și o linguriță de miere. Apă 2 L , cafea sau ceai fără zahăr. Încearcă o saptămână, dar mănâncă doar ce ți-am spus eu, nimic altceva.”, a mai adăugat vedeta.
Citește și Viciul la care a renunțat Monica Anghel. Puțină lume știa asta despre artistă