15 feb. 2023 | 11:07

„Să ne așteptăm la un cutremur și mai mare în perioada următoare?” Previziunea care le dă emoții românilor

Știri generale
„Să ne așteptăm la un cutremur și mai mare în perioada următoare?
Un nou cutremur în România

Apar vești noi în urma cutremurului produs în cursul zilei de ieri, cu magnitudinea de 5.7, în zona Oltenia, județul Gorj. Seismul, care a fost resimțit foarte puternic de români, a venit la o zi distanță după cel de luni, cu magnitudinea de 5.2, în aceeași zonă. Directorul științific al Institutului pentru Fizica Pământului vine cu informații menite să informeze cetățenii cu privire la ce va urma.

La ce trebuie să se aștepte românii: „Zona este capabilă să genereze”

Mircea Radulian, directorul științific al Institutului pentru Fizica Pământului, a dezvăluit ce s-ar putea întâmpla în perioada următoare, în România, conform prognozelor. Spre deosebire de colegul său, Constantin Ionescu, directorul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, care a fost surprins de producerea seismului în această zonă, Mircea Radulian abordează acest fenomen dintr-o altă perspectivă.

Mirarea sa vine în urma magnitudinii extrem de mare, și nu din cauza producerii. Având în vedere cele două cutremure mari desfășurate la distanță scurtă de timp, la care se adaugă mai multe replici, directorul Institutului pentru Fizica Pământului a concluzionat că zona este „capabilă să genereze” și alte seisme de acest fel.

”Nu e o surpriză. Zona este cunoscută fiind o zonă cu o anumită activitate seismică, în general slabă sau moderată. Însă surpriza a fost că nu știam că e capabilă să genereze cutremure de asemenea magnitudine. Deci, dacă vreți, estimările noastre pentru această zonă ar fi fost de magitudine maximă, de 5.5 să zicem, care ar fi putut fi rezonabile. Deja.

Faptul că au apărut 2 cutremure, un dublet cu cele două magnitudini, de 5,2 și 5,7, deja arată că zona este capabilă să genereze.”, a explicat seismologul Mircea Radulian, potrivit stirileprotv.ro.

Va urma un cutemur mai mare în România?

Potrivit specialistului, multitudinea de replici care a urmat după cele două cutremure cu magnitudine mare reprezintă un avantaj privind siguranța viitorului, din punct de vedere seismologic, fiind vizată o reechilibrare a zonei.

„E o veste bună, să zicem, în sensul că e o activitate normală și ea duce la o încetinire, la o reechilibrare a zonei. Deci aceste replici sunt normale și fiind mai mici ca magnitudine, ele sunt cumva totuși proporționale și cu magnitudinea cutremurelor mari.”, a declarat Mircea Radulian.

Întrebat dacă românii trebuie să se mai aștepte la un cutremur cu o magnitudine la fel de mare sau mai ridicată, specialistul le-a transmis românilor că nu ar trebui în mod normal să urmeze un astfel de fenomen, însă surprizele nu sunt excluse.

Pentru o mai mare precizie vizavi de ce va urma în viitor, este nevoie de un studiu amănunțit. Seismologul a precizat că nu există legături dovedite între cutremurele din Turcia și cele din România.

„Nu cred. Nu cred. Acuma, vedeți, că mai avem surprize. Deci nu cred, pentru că Vrancea, sigur, nu cred că e influențată de ce se întâmplă aici. Și atunci, Vrancea, dacă e să se producă un cutremur, se produce, dar nu e cumva direct legat de Turcia, de ce s-a întâmplat în Turcia.

Pentru cutremur de suprafață, rămâne de văzut dacă aceste activări, cum a fost și cea de la Târgu Jiu, dar necesită un studiu, dacă aceste activări ar putea fi influențate totuși de acest context mai mare în care s-au produs aceste cutremure mari în Turcia și care, mă rog, au perturbat totuși într-o oarecare măsură toată zona”, a concluzionat Mircea Radulian, potrivit sursei citate.

 

Digisport.ro
Sorana Cîrstea a confirmat relația. Cum l-a numit pe partenerul său
Stirile PROTV
Ploaie de drone ucrainene deasupra Rusiei. Câte au fost doborâte de forțele lui Putin
PlaySport
INCREDIBIL! Cum arată nevasta mult mai tânără a lui Boris Becker! Cei doi s-au căsătorit în Portofino. Femeia e fiica unui lider politic și câștigă milioane anual
Ego.ro
Cine este tatăl copilului Ancăi Dumitra? Diferența de vârstă imensă dintre cei doi
ProActual
Suma pe care o primesc Mane Voicu și Ioana State pentru participarea la Asia Express 2024. Antena 1 le umple conturile
EVZ.ro
Grupa de sânge care atrage țânțarii ca un magnet. Explicațiile cercetătorilor
Spynews.ro
Alina Marymar, declarație de dragoste pentru Tzancă Uraganu, la scurt timp dupa ce Lambada a fost externată: ”Un bărbat care...”
PRO TV
Ce tratament pentru cancer ar fi urmat Kate Middleton, pe ascuns, în Statele Unite. ”Nu a fost chimioterapie”. Familia Regală neagă tot
Adevarul
Show-ul grotesc al proxenetului român care a fost condamnat în Marea Britanie. Bărbatul s-a filmat în timp ce arunca cu banii
BZI.ro
Irina Columbeanu este o domnișoară elegantă! Cum arată dormitorul ei din vila în care locuiește
Sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a revenit la prima pasiune. Ședința foto cu care și-a pus fanii pe jar
Viva.ro
Laura Cosoi arată TOP la 42 de ani: decoleteu adânc, rochie mulată și transparentă și asta nu e tot. Are patru copii, dar i-a lăsat mască pe mulți cu silueta ei
Parteneri
Marcel Ciolacu, prima apariție publică alături de soție după mulți ani. Cum arată nevasta premierului
Redactia.ro
Medana, replică tranșantă pentru Larisa Uță, fosta soție a lui Alin Oprea! Ce spune artistul: „Suportă cu greu, săraca”
Click.ro
Corespondență din Ungaria după ce Dunărea s-a revărsat. Satul acoperit de ape, în care localnicii au înlocuit mașinile cu bărcile
Digi24
Ce fac BĂRBAȚII cu ANTONIA la Velea la studio: „Genera BANI”! Nimeni n-a avut CURAJ să spună până azi
Vocea.biz
Cum a aflat Victor Slav că iubita lui, Selina, l-a înșelat. S-a întâmplat înainte de Asia Express!
Unica.ro
Netflix, cel mai așteptat film al lunii octombrie. O dramă romantică
EVZ.ro
Lambada se externează după ce a devenit mamă pentru a treia oară. Cine îi este alături în aceste momente / PAPARAZZI
Spynews
Avertisment pentru toți românii care iau salariul pe card. Mută imediat banii din acel cont!
Capital.ro
La 10 ani după separare, Diana Dumitrescu a dezvăluit adevăratul motiv al divorțului de Ducu Ion. A avut Adela Popescu vreo legătură?
Avantaje
Modificări la PLATA pensiei. ANUNȚUL Casei de Pensii
Mediaflux
Alina Marymar, declarație de dragoste pentru Tzancă Uraganu, la scurt timp dupa ce Lambada a fost externată: ”Un bărbat care...”
Spynews.ro
Zodii ale căror vieți se îmbunătățesc semnificativ înainte de sfârșitul lunii septembrie 2024. Succesul bate la ușa lor
Realitatea.net
„În camera asta am crescut eu” Cum arată casa în care a copilărit Ramona Olaru. Imaginile din interior i-au surprins pe mulți
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro