Armin Nicoară și-a surprins fanii cu apariția de la o emisiune TV. Acesta a discutat despre cele mai sensibile subiecte din viața sa și a mărturisit că a avut parte de piedici până să ajungă unul din cei mai buni saxofoniști de la noi. Tânărul a izbucnit în plâns mai ales când și-a deschis inima în fața publicului și a vorbit despre familie și boala de care suferă. „Mă rog la Dumnezeu”, a subliniat tatăl artistului.
Fanii lui Armin Nicoară au trăit cu sufletul la gură confesiunile lui din cadrul unei emisiuni. Acesta și-a făcut apariția în platoul show-ului ,,La Măruță” pentru a discuta despre bune și rele. Tânărul a ales să își ofere sufletul pe tavă și să dezvăluie că viața sa care nu a fost întotdeauna atât de roz cum a părut din afară.
Mai exact, Armin a avut momente tensionate cu tatăl lui. Instrumentistul a declarat că și-ar fi plăcut ca el să se implice mai mult în creșterea sa și că încă regretă că nu a reușit nici până la această vârstă să îi spună sentimentele față în față. Cu toate astea, el a menționat la final că își iubește părintele și că îi mulțumește pentru tot ce a reușit să învețe de la Petrică Nicoară în tot acest timp.
,,Mi-aș fi dorit să se implice mult mai mult. Niciodată nu am reușit să stau cu tatăl meu față în față și să îi spun ce simt. Dacă ar fi în fața mea, aș vrea să-l iau în brațe și să îi spun că îi mulțumesc, chiar dacă a făcut ce a făcut în trecut! Tată, te iubesc mult de tot!”, a mărturisit el la Pro TV.
Punctul culminant al confesiunilor a fost în momentul în care Petrică Nicoară i-a cerut iertare public fiului: ,,Te rog să mă ierți! Mă tot rog la Dumnezeu să mi-l lase.” În timpul acesta, băiatul a declarat că este vorba despre un duel tată-fiu pe care l-a simțit toată viața.
,,Pot spune că este un duel tată-fiu. Multă lume nu mi-a văzut această latură, nu știu despre supărarea mea, dar tatăl meu a spus tot timpul că eu nu semăn cu el.
Eu, când m-am îmbolnăvit de diabet, am fost un pic înlăturat, nu se vedea în mine că aveam potențial, că o să ajung aici. Cumva, s-a întâmplat atunci, stăteau la o masă tata, unchiul meu, Fane Bănățeanu, și fratele meu și spuneau: „Ce o să-i facem lui Armin, că el nu cred că o să cânte”.
Dumnezeu m-a ajutat să cred că am ajuns cât de cât destul de bine și acum am ales să facem un duel muzical, să-i demonstrez că și eu pot să cânt ca el”, a mai povestit artistul.