Unul dintre cei mai controversați sportivi ai României trece printr-un divorț incomod. Cu toate acestea, pilotul pare să-și fi găsit, deja, liniștea în brațele altei domnișoare. Deși se află, în prezent, arestat la domiciliu, bărbatul pare extrem de fericit alături de noua lui parteneră. Despre cine este vorba.
Daniel Onoriu iubește din nou. Deși se află în plin proces de divorț cu soția lui, Isabela, pilotul de raliuri și-a regăsit iubirea și liniștea în brațele unei domnișoare brunete, care pare să-i fi alungat supărările.
În prezent, timp de 34 de zile, pilotul se află arestat la domiciliu, din cauza faptului că a încălcat ordinul de restricție cerut de Isabela, fosta lui soție.
Cu toate că traversează o perioadă dificilă, Daniel Onoriu se bucură de viață și de noua lui relație cu femeia care a pus stăpânire pe toate gândurile și sentimentele sale.
„Mi-am găsit iar o iubită. Cred că o să mă îndrăgostesc iar, am pe cineva alături, doar nu crezi că eu stau într-o femeie. Până nu divorțez nu vreau să fiu, pentru că eu am caracter spre deosebire de ea (n.r. – Isabela ).
E un om minunat, un om de vârsta mea, o femeie foarte frumoasă. Ne-am cunoscut printr-un prieten comun”, a declarat Daniel Onoriu, în exclusivitate pentru spynews.ro.
Citește și Daniel Onoriu o desființează pe fosta iubită: „A devenit amanta unui bărbat de 60 de ani”
Conform spuselor sale, Daniel Onoriu s-ar fi îndrăgostit de o femeie „foarte frumoasă și de vârsta lui”, pe care a cunoscut-o prin intermediul unui prieten comun.
De asemenea, pilotul de raliuri a avut numai cuvinte de laudă de adus la adresa noii sale partenere, susținând inclusiv că se gândește să ajungă în fața altarului cu femeia pe care a cunoscut-o recent, a cărei identitate nu a dorit să o dezvăluie.
Mai mult de atât, Daniel Onoriu a declarat că, momentan, vor să călătorească cât mai mult și să se descopere reciproc, însă nu exclude posibilitatea de a se însura, din nou, în viitorul apropiat.
„Mă protejează foarte mult, vorbesc cu ea și câte două pe zi, simt că îmi vindecă sufletul, sufletul pe care mi l-a rănit femeia în care am avut cea mai mare încredere, dar se pare că mi-a dat țeapa vieții mele.
Am zis să ne cunoștem mai întâi, să călătorim, să ne plimbăm, să ne descoperim unul pe altul, iar dacă vrea Dumnezeu ne și căsătorim.
Ea a fost lângă mine și e lângă mine în continuare, mă simt protejat, parcă e femeia pe care am căutat-o în toată viața mea”, a completat pilotul pentru sursa citată.