România a ”exportat” în ultimii, aproximativ, 25 de ani oameni de valoare în țările din vestul Europei, printre aceștia se numără și Mihai Bica.
Mihai Bica, la prima vedere, nu ai spune că este primul român care, în urmă cu șapte ani devenea primul român admis la Medicină în cadrul prestigioasei Universități Gambridge. El este unul din ”exporturile” de valoare ale acestei țări care a decis, după absolvire și lucrurul într-un spital britanic de prestigiu, să se întoarcă în țară, acum pregătindu-se pentru examenul de rezidențiat, dorința sa fiind să profeseze în cadrul Spitalului Floreasca, la secția de cardiologie.
Povestea plecării lui la universitatea britanică a fost mai mult o provocare și o ambiție, având în vedere că, la vremea respectivă, i se tot spunea că îi va fi imposibil să fie admis. Astfel a început ”lupta” sa cu prejudecățile și cu el, în primă fază, pentru a-și depăși condiția.
„Mi-am comandat cărțile de pe internet și am început să mă pregătesc singur, pentru că nu avea cine să mă pregătească. Acum, dacă mă gândesc că mă pregăteam singur mi se pare înfricoșător, dar atunci aveam un asemenea entuziasm și un asemenea curaj încât nu mi se părea nimic ieșit din comun. Faptul că am reușit nu îl văd ca pe o chestiune de inteligență, ci mai mult ca pe o chestiune de ambiție. Informația cred că a fost cheia, faptul că m-am interesat, că am fost acolo, că am aflat eu care sunt cărțile de pregătire și ce trebuie să fac. Din istoria recentă, singurul care mai studiase medicina la Cambridge fusese un tânăr de origine română, dar cu cetățenie britanică. În clasa a XII-a, în luna noiembrie, a dat examenul pentru Oxbridge care conținea trei secțiuni: una de gândire critică, în care avea probleme de gândire rapidă. A doua – un șir nesfârșit de întrebări din matematică, fizică și chimie, la care trebuia să răspundă rapid. Iar a treia, un eseu filosofic. Atât de lungă a fost secțiunea cu întrebări încât nu a reușit să răspundă la toate și a ieșit din sală complet descurajat. Însă în timpul interviului de admitere la Cambridge a descoperit că avusese unul dintre cele mai bune scoruri din acel an. A primit din partea examinatorilor o ofertă condiționată: urma să fie admis la Christ`s College, Cambridge, la Medicină, cu condiția să obțină minimum 9,50 la examenul de Bacalaureat – ceea ce nu a fost o problemă: a luat 10 și la matematică, și la chimie și 9,90.”
Dacă l-ar fi întrebat cineva cu câțiva ani în urmă de ce a ales să plece din țară, Mihai ar fi răspuns că și-ar fi irosit cariera aici, în România, dar se pare că această optică i s-a schimbat considerând că:
”..astăzi mi se pare o decizie inspirată pentru scenariul meu de viață și cred că, în urma ei, voi avea ocazia să mă dezvolt și să am o contribuție în sistemul medical din România, aflat într-o nevoie uriașă de profesioniști.”
Șase ani a studiat medicina la Cambridge, primii trei fiind dedicați formării academice, iar ultimii formării clinice, Mihai declarând că a avut parte de un șoc când a ajuns acolo și a dat piept cu mediul universitar britanic.
„Ce m-a șocat prima dată a fost că, față de cursurile colegilor mei, care erau la Medicină în România și făceau un curs de trei ore, eu aveam un curs de maximum 50 de minute. Progresul de la un curs la altul era imens, profesorul îți dedica chiar toată atenția lui, colegii erau deschiși la discuții, aveai cu cine să vorbești la un nivel foarte ridicat. Profesorul era un expert în acel domeniu – nu era un singur profesor care îți preda fiziologia de la începutul până la sfârșitul anului. Fiecare preda o parte, era expert absolut în domeniul acela și chiar simțeai că înveți de la cineva aflat în miezul problemei. Totodată calitatea suportului de curs era esențială”, explică Mihai.
Tânărul recunoaște că, încă din timpul facultății, s-a gândit dacă se va întoarce sau nu în țară și să pună în practică tot ceea ce a învățat în toți acei 6 ani de studii, spunând că în România totul este variabil, când vine vorba de profesia sa, și că totul acum poate să pară ca fiind foarte bine, dar să se strice totul într-o secundă. Însă asta nu l-a împedicat, în cele din urmă, să i-a această decizie de a se întoarce în țară și să se pregătească pentru examenul de rezidențiat și să profeseze. Un alt argument definitoriu în această decizie au fost prietenii, atașamentul față de familie și, implicit, efortul pe care l-a făcut în a se adapta la rigurozitățile și cerințele sistemului medical din Marea Britanie.
„Am fost rupt de mediul facultății, în care aveam un grup de prieteni, în care aveam o susținere din partea colegilor, a profesorilor, era un mediu ocrotit oarecum. Saltul a fost mare în primul an în care am început să lucrez singur. Deodată, colegii și prietenii s-au dispersat în toată Anglia, nu mai era aproape nimeni lângă mine. Responsabilitatea primului job în care intri direct, cu gărzi din primele momente, tot ceea ce înseamnă mutarea într-un oraș nou, dificultăți practice de a trăi acolo, programul încărcat pe care îl aveam, faptul că simțeam că îmi lipsește ceva, toate au cântărit greu.
Eu mereu am rămas atașat de România, în fiecare vacanță din ăștia 6 ani, cu excepția unei plecări în America, și aceea cu facultatea, m-am întors în acasă. Pentru că nu îmi imaginam că aș putea pleca în altă parte, nu îmi imaginam că aș putea petrece o vacanță departe de părinți, de bunici, de prieteni. Mă gândeam că ratez anumite aspecte ale vieții și, de fapt, asta se întâmpla în această dedicare profesională, într-un sistem care te muncește destul de mult.Îți rămâne foarte puțin timp pentru tine. Și profesional, pentru că nu îți rămâne timp să te pregătești suplimentar în afara spitalului, dar mai ales personal, că nu mai ai timp să te dezvolți pe tine. În plus, îmi lipsea susținerea din partea părinților”, spune Mihai Bica.