Vestea momentului despre voucherele la energie. S-a aflat când va începe distribuirea cardurilor cu bani pentru achitarea facturilor la utilități, în contextul majorărilor de prețuri la energie. Este vorba despre prima tranșă de bani promisă de Guvern, după ce România a primit fonduri în valoare de 4 miliarde de lei din partea Bruxelles pentru persoanele vulnerabile.
Voucherele de energie pentru români vor începe să fie distribuite de către poștași miercuri, 1 februarie. Este vorba despre prima tranșă de bani, în valoare de 700 de lei, din cele două promise de către premierul Nicolae Ciucă. Banii se vor acorda sub forma unui card și vor putea fi folosiți doar la achitarea facturilor la energie.
România a primit, din partea Uniunii Europene, fonduri în valoare de 4 miliarde de lei pentru ajutorarea persoanelor vulnerabile, în contextul crizei energetice actuale. Guvernanții au hotărât să acorde bani pentru plata facturilor în două tranșe, a câte 700 de lei fiecare.
Pe 1 februarie, va începe distribuirea cardurilor cu bani prin Poșta Română, a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș. Primele vouchere sunt deja tipărite, acestea urmând să fie oferite la un număr de patru milioane de beneficiari din 2, 8 milioane de locuințe de pe teritoriul țării noastre.
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a venit cu explicații privind modul de folosire a voucherelor pentru energie. Românii vor putea să realizeze plata la utilități chiar la poștași, începând din data de 20 februarie. Aceștia vor beneficia de sisteme electronice de citire a tichetelor, astfel încât consumatorii vor putea să achite facturile la energie pe loc.
„Am luat decizia, la finele anului trecut, să asigurăm acele tichete prin care sprijinim populaţia vulnerabilă pentru acoperirea creşterii preţurilor la energie. În felul acesta, tichetele în valoare de 700 de lei urmează a fi distribuite începând cu 1 februarie.
Ştiu că domnul ministru (Marcel – n.r.) Boloş a lucrat îndeaproape cu Poşta Română şi, aşa cum am spus, pe 1 februarie, tichetele vor fi primite de către cetăţeni. Începând cu data de 20 februarie, vor putea să facă plăţile.
Aici apare chestiunea de noutate. Este o facilitate cu care, într-adevăr, venim în sprijinul cetăţenilor, şi anume: plata se poate face direct la poştă sau la poştaşi”, a declarat premierul Nicolae Ciucă, săptămâna trecută.
Până pe data de 20 februarie, autoritățile române efectuează verificări privind beneficiarii voucherelor pentru plata facturilor la energie. Potrivit ultimelor informații, s-a descoperit că sute de români care nu ar fi trebuit să primească bani din partea statului erau incluși pe listele persoanelor vulnerabile.