Spiritele s-au încins în cadrul consiliului de nominalizare de la Survivor România 2023 din data de marți, 24 ianuarie. După ce Răzvan Danciu a fost propus spre eliminare, în echipa Războinicilor, concurentul a aruncat cuvinte dure la adresa Faimosului Kamara. Reacția lui DOC a fost șocantă.
Luni, 24 ianuarie, Războinicii au pierdut jocul pentru imunitate și au avut parte de un consiliu tensionat la Survivor România 2023.
Alin Chirilă, purtătorul colanului de imunitate individuală la masculin, l-a propus pe Răzvan Danciu spre eliminare, moment în care concurentul care a împărțit exilul cu Jorge a răbufnit.
Răzvan Danciu și-a exprimat recunoștiința față de experiența trăită la Survivor, atât în junglă, cât și în camp, pe traseu și în Exil.
„Primesc destul de bine nominalizarea. Țin minte prima zi în care am venit, am venit să trăiesc cât mai multe etape. Am trăit și înfrângeri, am luat și primul meu punct, am fost și în exil.
E o mare realizare că am ajuns aici și nu am de ce să mă oftic, pentru că știu că nominalizarea lui (n.r. – Alin Chirilă) e pe bune, e motivată. Mă las pe mâna publicului, care este suveran.”, a spus Războinicul Răzvan Danciu în cadrul Consiliului.
Situația a luat o întorsătură neașteptată, în momentul în care Daniel Pavel, prezentatorul Survivor România, l-a întrebat pe concurent care este părerea lui legată de motivul principal pentru care Războincii au pierdut trei jocuri consecutive.
Legându-se de declarația lui Andrei Krișan, conform căreia luptătorii tribului albastru nu ar avea motivația necesară pentru a da totul pe traseu, Răzvan Danciu a subliniat faptul că echipa lui ar trebui să schimbe strategia alegerilor jocului.
Mai mult de atât, Răzvan Danciu i-a lăsat fără cuvinte pe Faimoși, atunci când a declarat că-l consideră pe Kamara unul dintre cei mai slabi concurenți ai tribului roșu.
„Strategia nu funcționează, jocurile par trase la indigo. Jorge mă alege mereu pe mine. Remus pe Neagu.
Ar trebui să aplicăm o altfel de strategie, ca să nu jucăm mereu aceleași persoane. Din ce am văzut eu în duelul meu cu Jorge, el e foarte îndemânatic și e unul dintre cei mai buni de la ei.
Așa că, dacă eu sunt mai slab decât alții, ca Alin Chirilă sau Andrei Krișan, ar trebui să merg, consider eu, cu cineva mai slab de la ei, cum ar fi Kamara.”, este de părere Răzvan Danciu de la Războinici.
Ieșirea Războinicului nu a fost trecută cu vederea de DOC. Faimosul rapper a reacționat imediat la cuvintele adversarului său, șoptindu-i colegei sale, Vica Blochina, o replică neadecvată referitoare la comentariul lui Răzvan Danciu.
„S-a p***t pe Kamara!”, i-a spus DOC Vicăi Blochina, la consiliul de nominalizare de marți, 24 ianuarie.