Pe 31 august, anul acesta, s-au împlinit 22 de ani de la tragica dispariție a Prințesei Diana, într-un tragic accident de mașină la Paris. Cu toate astea și astăzi se mai vorbește despre ea și moartea ei este încă sub auspiciul misterului. Nu același lucru îl putem spune și despre rochia purtată de Prințesă la vizita ei la Casa Albă.
În 1985, la invitația Peședintelui american Ronald Reagan, Prințul Charles împreună cu Prințesa Diana au făcut o vizită oficială la Casa Albă. La dineul oficial Prințesa a purtat o creație a designerului Victor Edelstein, fiind senzația serii și făcând deliciul celor prezenți la dineu. Dorință expresă a Prințesei Diana a fost aceea de a dansa cu celebrul actor american John Travolta, lucru care de altfel s-a și întâmplat.
Legătura dintre Prințesa Diana și această rochie este una deosebită, ea fiind îndrăgostiă de creația lui Victor Edelstein. Rochia, inițial, avea culoarea burgundy, dardesignerului i s-a cerut să creeze una indentică, dar bleumarin. Vocile vremii spun că până și Prințul Charles, recunoscut pentru impasivitatea sa, a fost impresionat în momentul în care soția sa a apărut îmbrăcată cu superba rochie, demnă cu adevărat de o prințesă.
Însă, în 1997, Prințesa Diana s-a despărțit de superba rochie, donând-o în beneficiul unei organizații caritabile Anti-SIDA, cu suma de 100.000 de lire sterline, asta cu exact o lună înainte de tragicul sfârșit. Conform casei de licitații Kerry Taylor valoarea estimativă a acestei rochii este de 350.000 de lire sterline, aproximativ 451.000 de dolari.