Curs valutar BNR pentru 18 ianuarie 2023. Ziua de ieri a adus pentru euro un nou curs negativ, aceeași situație fiind prezentă și la celelate valute importante. În ceea ce privesc piețele europene, acestea au închis în creștere, în timp ce îngrijorările economice domină întâlnirea de la Davos Rămâne să vedem care este noul curs valutar BNR pentru astăzi și cât este un euro azi la casele de schimb.
Piețele europene au fost cu ochii pe Forumul Economic Mondial de la Davos, având îăn vedere că preocupările legate de economia globală a fost unul dintre cele mai importante subiecte de pe ordinea de zi.
Indicele pan-european Stoxx 600 a revenit totuși de la pierderea anterioară și a închis provizoriu cu 0,3% mai sus, acțiunile din sectorul minier fiind cele care au condus câștigurile, cu 1%. Este a cincea ședință consecutivă de creșteri pentru indice, care a urcat cu peste 6% până în prezent în acest an.
Preocupările legate de direcția economiei mondiale, inflația persistentă, fragmentarea și creșterea lentă sunt prioritare pe ordinea de zi, precum și războiul din Ucraina
Investitorii au digerat, de asemenea, o serie de date economice chinezești care au fost publicate peste noapte, inclusiv cifre care arată că produsul intern brut al națiunii a crescut cu 3% în 2022, marcând una dintre cele mai lente creșteri din ultimele decenii.
Astăzi avem un nou curs valutar BNR, și vom vedea după ora 13:00 ce se întâmplă cu Euro și rubla rusească, în contextul actualei situații economico-geo-politice.
Noul CURS BNR este cel publicat la cursul zilei de astăzi, după ora 13:00.
:format(webp):quality(80)/https://playtech.ro/stiri/wp-content/uploads/2022/03/pngegg-3.png)
1 euro = 4,9355 Lei (+0,0041 Lei)
Un euro are cursul prezentat la valoarea de 4,9355 Lei, alături de o variație pozitivă de +0,0041 Lei.
:format(webp):quality(80)/https://playtech.ro/stiri/wp-content/uploads/2022/03/pngegg-2.png)
1 dolar = 4,5455 Lei (-0,0128 Lei)
Un dolar are cursul prezentat la valoarea de 4,5455 Lei, alături de o variație negativă de -0,0128 Lei.
:format(webp):quality(80)/https://playtech.ro/stiri/wp-content/uploads/2022/03/pngegg-1.png)
1 liră = 5,6114 Lei (+0,0449 Lei)
O liră sterlină are cursul prezentat la valoarea de 5,6114 Lei, alături de variația pozitivă de +0,0449 Lei.
ANul 2023 va fi „anul de inflexiune” pentru economia globală, potrivit UBS. Ralph Hamers, CEO al UBS, în marja Forumului Economic Mondial de la Davos, Elveția, unde inflația, ratele dobânzilor și creșterea economică sunt în centrul atenției.
Investitorii manifestă un optimism precaut în urma avalanșei recente de date promițătoare din marile economii, iar cifrele privind inflația indică faptul că este posibil ca majorările prețurilor de consum să revină cu picioarele pe pământ.
Directorul general al Standard Chartered, Bill Winters, a declarat marți, la Davos, că este precaut în ceea ce privește concluzia că inflația a trecut, mai ales dacă ne uităm la imaginea globală.
„Inflația nu este terminată. Am avut o mare creștere a prețurilor la energie și avem o decompresie a prețurilor la energie, parțial, dar la bază, piața muncii din SUA este încă destul de puternică, există deficit de forță de muncă în întreaga lume”, a spus Winters.
Citește și: Rusia și costul invaziei asupra Ucrainei: rubla a devenit o hârtie fără valoare
Curs valutar BNR pentru 18 ianuarie 2023: Rubla rusească1 rublă = 0,0662 Lei (-0,0002 Lei)
O rublă are cursul prezentat la valoarea de 0,0662 Lei, alături de variația negativă de -0,0002 Lei.
Indicele ROBOR stabilit de BNR pe 18 ianuarie 2023Conform datelor oficiale publicate de BNR, Indicele ROBOR a rămas scăzut față de ziua anterioară, după cum urmează:
- Indicele ROBOR la o lună: 6.36
- Indicele ROBOR la trei luni: 7.30
- Indicele ROBOR la șase luni: 7.57
- Indicele ROBOR la douăsprezece luni: 7.93