09 ian. 2023 | 07:57

Țările cu cele mai nesănătoase mâncăruri din lume. Greșelile incredibile pe care le fac

Știri generale
Țările cu cele mai nesănătoase mâncăruri din lume. Greșelile incredibile pe care le fac
Țările cu cele mai nesănătoase mâncăruri din lume.

Vremurile în care trăim au adus obiceiuri noi și în privința stilului alimentar. Cei mai mulți oameni sunt pe fugă și aleg să mănânce rapid indiferent de numărul de calorii sau de aportul de proteine ori grăsimi. Din păcate, există bucătării din jurul lumii în care se gătește de secole cu mult zahăr și ulei. Care sunt țările cu cele mai nesănătoase mâncăruri din lume? Iată ce greșeli fac!

Țări cu mâncăruri nesănătoase: trebuie să te ferești de anumite preparate

Mâncarea nesănătoasă este deja printre alegerile multor oameni din zilele în care trăim. Majoritatea sunt pe fugă și aleg să consume orice. Oamenii nu se gândesc nici la aportul de calorii, proteine sau grăsimi, ci doar la gust și la comoditate. Află că nu este vorba doar despre vremurile în care trăim pentru că există anumite țări unde preparatele tradiționale au arătat astfel mereu.

Fiecare țară sau zonă vine cu obiceiurile sale alimentare, iar în câteva cazuri acestea nu sunt deloc unele fantastice sau de ajutor pentru organismul localnicilor. Cu toate astea, un număr mare dintre ei continuă să se bucure de mâncăruri, chiar dacă în cantități mai mici și într-un mod echilibrat.

Top special

Egipt: cei trei piloni ai bucătăriei egiptene sunt: prăjeli, zahăr și alimente făinoase. Țara are o rată a obezității de 34.6% în raport cu populația din această cauză.

Mexic: bucătăria mexicană se folosește de alimente cu valoare nutritivă excelentă la bază precum: feijao și ardei. Cu toate astea, cele mai consumate produse de acolo conțin mult zahăr și făinoase. De asemenea, Mexicul se numără printre țările cu cea mai scăzută nutriție din lume cu 32.8% dintre persoanele cu obezitate din populație.

SUA: cu siguranță cei mai mulți se gândesc la Statele Unite ale Americii atunci când au în minte mâncăruri nesănătoase. SUA este privită ca un exemplu de mâncare groaznică în presa internațională și în imaginația tuturor. Află că rata de obezitate de acolo este de 31.8% cu industria impresionantă de fast-food și porții uriașe sau băuturi răcoritoare dulci și un stil de viață haotic din punct de vedere alimentar.

Venezuela: cei din Venezuela au 30.8% rata de obezitate în rândul populației. Acest lucru se datorează unei diete destul de calorice, bogate în grăsimi și carbohidrați.

Argentina: localnicii se folosesc de multe grăsimi, carbohidrați și băuturi dulci în dieta lor zilnică. Din păcate, acest lucru aduce Argentinei o rată de 29.4% de obezitate în rândul oamenilor și locul 5 în topul țărilor cu cele mai nesănătoase mâncăruri.

Parteneri
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Decizie fără precedent a BEC. Un candidat la președinție trebuie să șteargă toate materialele de promovare online
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Rețeta de orez cu varză, o combinație surprinzător de apetisantă. Poate fi răsfățată și cu un ardei iute
EVZ.ro
Adriana Bahmuțeanu, primele declarații după ce băieții ei au fost luați de Protecția Copilului. Fosta soție a lui Silviu Prigoană nu și-a văzut nici acum fiii
Spynews
Statul îți IA BANII. Românii n-au dreptul la ei, deși i-au câștigat corect. Nu poți contesta
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
Putin se RĂZBUNĂ! RACHETA rușilor care a SPERIAT țările NATO
Mediaflux
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro