Fosta soție a lui Dem Rădulescu, despre o posibilă revenire pe scena teatrului. Paula Rădulescu primește încă invitații de a se reîntoarce pe scenă. Potrivit mărturisirilor făcute de actriță în exclusivitate pentru Playtech Știri, aceasta ar spune „da” fără ezitare, dacă inima sa nu i-ar da de furcă.
Paula Rădulescu iubește și acum scena și s-ar reîntoarce cu drag la marea sa iubire, teatrul. Actrița ne-a dezvăluit că primește des invitația de a juca din nou, chiar și doar pentru câteva minute și ar accepta fără ezitare, dacă nu ar avea probleme cu inima. Dar chiar și așa, nu spune „nu” unei eventuale reveniri.
„Toată lumea mă roagă să mai urc pe scenă. Mi-ar face mare plăcere să joc, dar în același timp sunt niște emoții teribile. Nu pot să zic nu, aș zice din inimă da, dar nu știu cum cade darul. Nu sunt sigură cât de bine pot să fiu, ca să mă arvunesc. Nu știu ce surprize o să-mi fac eu mie. Din nefericire, sunt și alți actori care spun același lucru, cu cât trece timpul și ai experiența publicului, emoțiile devin mai mari”, ne-a mărturisit aceasta.
Fosta soție a regretatului Dem Rădulescu nu ne-a ascuns faptul că uneori este nevoită să recurgă la odihnă totală, pentru a se pune din nou pe picioare și că trebuie să evite orice fel de emoție, din cauza problemelor de sănătate pe care le are cu inima.
„Toată lumea își dorește un an mai bun. În acest an îmi doresc să fiu vioaie, să-mi meargă mintea bine de tot, să am umor, să mă bucur de oamenii din jurul meu. Și să-mi aducă fiecare ceas ce nu poate aduce o zi întreagă. Să facem ceva cu piciorul pe care l-am pus într-un loc potrivit, ca să dăm roade.
Îmi doresc să fiu sănătoasă, să mă bucur de mintea și harul meu și să bucur și pe alții. Mi-aș mai dori câteva lucruri mărunte, care se pot sau nu finisa, în funcție de starea mea de sănătate care este extrem de fragilă și de oscilantă. Adică nu pot fi sigură că o săptămână întreagă nu am vre problemă. Sunt cu inima și uneori face ce vrea ea și mă pune la respect două-trei zile, câteva zile în care trebuie să stai cuminte. Îmi cunosc simptomele și știu că dacă nu apăs pe pedală și sunt total liniștită exact cum te ține la spital, când nu ai voie să te dai jos nici măcar din pat, se rezolvă. Trebuie să am grijă să nu am emoții și să nu obosesc. Nu e mare lucru, dar e grav pentru meseria mea. Dacă nu obosești, nu iei aplauze, iar dacă nu ai emoții, nu ești pe scenă, pentru că nu transmiți nimic. E o legătură strânsă între ce mi se cere ca să fiu sănătoasă și ce mi se cere ca să am succes, să fiu ce am fost și ce sunt, o actriță bună”, a adăugat aceasta.
Altfel, actrița a luat decizia de a-și dărui toate textele sale colegilor de la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” pentru a putea eventual, să fie jucate de alte actrițe:
„Îmi doresc să vorbesc cu oameni dragi, să le dau sfaturi bune, să le dau poante, să le dau textele pe care le am. Anul ăsta sunt darnică. Vreau să dau multă parte din textele mele, dacă reușesc să joace ceva din ele la teatrul la noi, la Tănase.
Am vorbit aseară, va veni Valentina Fătu să le frunzărim, sunt texte pentru femei. Să aleagă ce joacă, cui i se potrivește. Eu am jucat mult cuplet muzical. Din nefericire, la teatru în afară de Valentina, fetele nu prea mai fac cuplet. Dar mai sunt și câteva texte extrem de valoroase. Ea știe ce ar putea să facă cu ele. Eu le dăruiesc cu drag, dar e o problemă, trebuie să se potrivească textul.Vor trebui reîmprospătate, și refăcute. Unele nici nu le-am jucat, e veche scriptura, pe foițe, dar niciodată nu se aruncă nimic. Te poate ajuta la un moment dat, fiecare cuvânt expus înr-o anume cconjunctură, poate fi un beneficiu”.
Paula Rădulescu ne-a mai spus că a pierdut o mare parte dintre textele sale, alături de rochiile de scenă și alte accesorii, în momentul în care și-a schimbat domiciliu:
„Din nefericire, atunci când m-am mutat, aveam o cutie care nu era prea mare în care erau texte, fotografii, meșe, lucruri de la tearu. Nu știu ce și-or fi închipuit că e în acea cutie dar nu a mai apărut. De la etajul 4 până jos la mașină, m-a ajutat să mă mut fochistul cu nevasta. S-a luat o cutie cu cizme, o alta cu rochii de teatru. Cum le-a nimerit chiar pe astea, nu știu, pentru că nu aveau ce face cu ele. Erau niște rochii purtate, de teatru, nu puteau fi nici vândute.
Și eu am avut ghinion, îmi trebuiau absolut toate. Probabil textele le-a aruncat la ghena blocului. A crezut că cine știe ce bijuterii sunt în cutia aceea, era mai la îndemână o cutie mică”.