Ioana Ginghină a devenit din ce în ce mai transparentă cu fanii săi. Aceasta a scris pe blog despre perioada grea prin care trece cu fiica sa. Ce s-a întâmplat cu Ruxandra și cine îi sare în ajutor cu sfaturi în aceste momente?
Ioana Ginghină aproape a depășit perioada grea din urma divorțului de Alexandru Papadopol, iar acum alte probleme și-au făcut loc în viața actriței. După separarea de Papi, Ioana le-a venit în ajutor altor femei care au trecut prin așa ceva și a povestit fără perdea cum s-a petrecut tot. Acum, actrița se bucură de ea, este pozitivă, se bucură de vacanțe și își crește liniștită fiica. Din păcate, perioada adolescenței pare că a surprins-o foarte tare. Ruxandra, elevă de gimnaziu, s-a schimbat extrem de mult, mărturisește vedeta. Mai multe decât atât, a apelat la ajutorul specialistului și pentru acest lucru.
„Da, am doar 3 luni de gimnaziu și deja mă declar învinsă. N-am crezut că fetița mea se poate schimba peste noapte din acea ființă suavă și delicată în această preadolescentă cu tot felul de fițe. Am mare noroc că merg la psiholog și că vorbesc cu cineva avizat despre asta. Am mare noroc și că am simțul umorului, că nu iau totul în serios pentru că mai nou tot ceea ce fac este cringe. Când a mai devenit și „cringe” ăsta un cuvânt”
Ioana Ginghină
Actrița a menționat în mesajul său că există și momente emoționante în care micuța își arată afectivitatea, dar doar atunci „când vrea haine sau bani adevărați pentru aplicații, atunci sunt cea mai bună mamã și chiar mă ia în brațe”, spune ea.
„Problema este că nu de puține ori această preadolescentă are încă multe dintre apucăturile de la 5 ani, dar se crede suficient de mare pentru a fi șefa mea, lucru care este ușor de gestionat dacă ai un calmant în apropiere. ? De liniștită este foaaaarteeeee liniștită, adică mă ignoră total de multe ori și dacă nu aș fi vigilentă, să îi mai iau telefonul din mâna, cred că aș putea să uit că am un copil în casă. Se schimbă situația când vrea haine sau bani adevărați pentru aplicații, atunci sunt cea mai bună mamã și chiar mă ia în brațe”
Ioana Ginghină