Anul care s-a încheiat, pentru Simona Halep, a fost unul extrem de greu și cu acuzații de dopaj. Dubla campioană de Grand Slam a avut un sezon mixt în acest an, românca fiind aproape de a renunța la acest sport în februarie, iar acuzațiile ulterioare i-au făcut și mai mult rău. Dar, tot răul spre bine, spune o vorbă din popor. Începutul de an aduce și o veste bună pentru fanii Simonei Halep. Sportiva ar putea reveni pe teren mai repede decât se preconiza.
Anul 2022 a fost unul greu pentru Simona Halep, cu puține prezențe pe terenul de tenis, totul culminând cu acest scandal de dopaj. Fostul număr 1 mondial a fost depistat pozitiv cu Roxadustat la US Open. La puțin timp după anunțul oficial, Simona Halep a declarat că va lupta pentru adevăr, după ce a fost suspendată provizoriu din tenis pentru că a picat un test antidoping la US Open.
În ceea ce reprezintă cel mai mediatizat caz de dopaj din tenisul feminin de când Maria Șarapova a fost interzisă din acest sport în 2016, s-a descoperit că Halep, românca fostă numărul 1 mondial, avea urme de Roxadustat în urină, medicamentul anti-anemie figurând pe lista substanțelor interzise de Agenția Mondială Anti-Doping.
Jucătoarea în vârstă de 31 de ani a negat că a luat acest medicament cu bună știință. În declarația ei, Simona afirma că rezultatele, care au fost analizate de Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis, au arătat niveluri extrem de scăzute ale substanței în organismul său. Halep a pierdut în primul tur al US Open în august 2022 în fața ucrainencei Daria Snigur. Într-o declarație lungă postată pe rețelele de socializare, Halep scria „Astăzi începe cel mai greu meci din viața mea: o luptă pentru adevăr.”
Deși suspendată, pe final de an românca revenea pe terenul de antrenament, fiind surprinsă de paparazzi antrenându-se la Complexul Stejarii, deținut de Ion Țiriac. A fost prima ei apariție pe teren de când a apărut vestea că românca dublă campioană de Grand Slam a fost suspendată provizoriu de către Agenția Internațională de Integritate în Tenis.
Fosta număr 1 a avut parte și de suport, atât între colegii români, dar și la nivel internațional. Au existat extrem de multe voci din tenisul mondial care au ieșit public, luându-i apărarea sportivei, fermi convinși fiind că aceste acuzații nu sunt fondate. Printre aceștia se numără și Monica Niculescu, care a dat o veste bună pentru fanii Simonei Halep, dacă o putem numi așa.
În opinia acesteia, Simona Halep ar putea reveni pe teren mai repede decât se aștepta. La fel ca și în cazul celorlalți susținători, și Monica Niculescu este convinsă că Simona este nevinovată. Întrebată de jurnaliști la plecarea spre Australia, unde va juca în perioada următoare, Monica a declarat:
„Sunt sigură că o să revină în curând, pentru că e nevinovată. Sper să o vedem cât mai repede! Când o văd pe teren?
Sper că la Indian Wells și Miami. Eu cred că e nevinovată și se va rezolva. Va juca încă 2-3 ani, sunt sigură”, spune Monica Niculescu.
Halep va trebui acum să aștepte rezultatul apelului împotriva rezultatului testului antidoping. Șarapova a fost depistată pozitiv cu meldonium, un medicament pentru inimă, la Openul Australiei din 2016 și a fost interzisă pentru doi ani, înainte ca suspendarea să fie redusă la 15 luni în urma unui apel la curtea de arbitraj pentru sport. Decizia a constatat că sportiva de cinci ori campioană de Grand Slam nu a avut intenția de a încălca regulamentul.