Lionel Messi și trofeul câștigat de Argentina, după finala cu Franța de la Campionatul Mondial de Fotbal 2022. Este cea mai vizualizată imagine din istoria internetului, după ce a strâns peste 75 de milioane de aprecieri. S-a aflat însă după aproape trei săptămâni că această fotografie conține un fals. Starul sud-american nu a ținut în mâini adevărată cupă.
Argentina a așteptat 36 de ani până să câștige un nou titlul mondial, după aventura din Mexic a legendarului Diego Armando Maradona. A fost un moment de mare bucurie pentru Lionel Messi și colegii lui, care au fost primiți în țară ca niște eroi. A fost meciul la finalul căruia s-au doborât mai multe recorduri și s-a stabilit chiar și o nouă bornă pentru cea mai vizualizată imagine din istoria internetului. Celebrul ou, lider multă vreme, a fost înlocuit cu o fotografie în care Lionel Messi ridică deasupra capului „prețiosul trofeu”, apreciată de peste 75 de milioane de oameni. După trei săptămâni s-a aflat că nu a fost atât de „prețios”.
La photo la plus likée de l’histoire d’Instagram mettait en réalité en avant… un faux trophée de la CDM.
Lionel Messi portait, sans le savoir, une réplique fabriquée par un couple argentin qui est arrivée jusqu’à lui.
C’est Angel Di Maria qui lui a ensuite fait remarquer. 😅 pic.twitter.com/SwBUEAIkrj
— Actu Foot (@ActuFoot_) January 4, 2023
Oficialii FIFA s-au gândit că adevăratul trofeu, care conține șase kilograme de aur, ar putea fi deteriorat sau chiar pierdut în euforia de la finalul partidei, așa că l-au înlocuit. Lionel Messi nu și-a dat seama că are în mâini „o dublură” și a făcut mai multe fotografii. La fel și colegii lui. Și să nu uităm că „trofeul” a ajuns și la bucătarul Salt Bae. Di Maria a fost cel care și-a dat seama că este o problemă. Autorul primului gol al finalei a observat că pe soclu nu erau trecute numele naționalelor care au câștigat Campionatul Mondial, așa cum se întâmplă la trofeul original. Jucătorii naționalei „pumelor” nu au fost deranjați de acest amănunt și și-au continuat petrecerea.
View this post on Instagram
Jurnaliștii de la El Pais au dezvăluit că trofeul cu care s-au pozat jucătorii a fost confecționat de doi suporteri din Argentina. Manuel și Paula au reușit să copieze destul de bine piesa originală. Au făcut-o din cuarț și rășină, iar după aceea au pictat-o și au poleit-o, așa că nu s-a văzut că nu este din aur. „Ideea era ca jucătorii să se poată semna pe ea, dar trofeul s-a plimbat în mâinile campionilor și familiilor lor fără ca mulți să-și pună problema autenticității lui”. Ziariștii au mai spus că Lionel Messi a primit trofeul adevărat, la festivitatea de premiere, iar apoi cupa a fost schimbată.
Adevărata Cupă Mondială este făcută din șase kilograme de aur și are o înălțime de aproape 37 de centimetri. Prețul ei este aproape 300.000 de dolari.