De ce s-a apucat Liviu Guță de manele? Liviu Cătălin Mititelu, alias Liviu Guță, a mărturisit în exclusivitate pentru Playtech Știri că a ajuns să cânte manele dintr-o întâmplare, în momentul în care lucra la un service auto și avea un salariu de 4 milioane pe lună. Bani pe care i-a făcut, apoi, doar după câteva dedicații.
Liviu Guță provine dintr-o familie modestă din Brașov, fiind cel mai mic dintre cei cinci copii și extrem de neastâmpărat, un băiețel agitat, care nu sta locului nicio clipă. La vârsta de 8 ani, și-a descoperit plăcerea de a cânta. Un an mai târziu, a participat la diverse concursuri. A cântat muzică pop și nu-și imagina că va ajunge unul dintre cei mai cunoscuți artiști de manele.
Potrivit propriilor sale mărturisiri, făcute în exclusivitate pentru Playtech Știri, a ajuns să abordeze acest gen muzical dintr-o întâmplare, în momentul în care lucra la un service auto și avea un salariu de 4 milioane pe lună. Bani pe care i-a făcut, apoi, doar după câteva dedicații.
„În Brașov era Bursa muzicanților, la Postăvarul. Eu cântam altceva. Mie nu-mi plăceau manelele. M-am dus și eu acolo și un băiat m-a întrebat ce știu să cânt. I-am spus Elvis Presley, rock and roll și altele. Dar el mi-a zis să încerc manele. Eu, că nu cânt manele.
Până la urmă am învățat două manele, m-am dus la un local. Lucram la un service auto, făceam și eu tava de ulei, dădeam o cheie. Nu eram vreun mecanic auto și aveam 4 milioane salariu, în ‘98. Când am văzut că am făcut 4 milioane după două dedicații, i-am zis a doua zi patronului <Numai bine!>. Apoi, am cântat cu drag manele. Și acum o fac din suflet”, ne-a povestit artistul.
Liviu Guță nu ne-a ascuns faptul că fiica sa este foarte talentată. Deja cântă. Nu-și dorește, însă, ca aceasta să facă o carieră în domeniul manelelor.
„Am cântat o părticică mică dintr-o piesă cu fiica mea. Am cântat și eu, înainte, tot muzică pop. Am abordat acest gen dintr-o greșeală, dar nu-mi pare rău. Eu cânt orice gen muzical. Nu vreau ca fetița mea să cânte manele și să piardă nopțile ca noi, cu manele. Ci cu spectacole frumoase, cum face Andra, Connect R”, a completat acesta.
În altă ordine de idei, Liviu Guță pregătește și o surpriză pentru anul care tocmai a început. Este vorba despre un rol principal, într-o comedie. Cât despre anul 2022, artistul îl definește ca fiind „unul foarte bun, cu multe proiecte”:
Citește și: Scandal uriaș între maneliști. Ce i-a transmis Florin Salam lui Liviu Guță
„A fost un an chiar foarte bun. Am lucrat la foarte multe proiecte. Încă nu le-am dat drumul, decât unuia foarte micuț. Pregătesc ceva măreț, un film, o comedie. Voi avea un rol principal. Nu divulg mai multe, pentru că o să fie o surpriză. La mine, proiectele vin pe loc. Niciodată nu creez ziua de mâine. Îmi doresc ceva și vine”.
Video: Dorin Marinus