18 dec. 2022 | 22:08

Ce este calendarul advent şi care este rolul lui. Puţini ştiu istoria obiceiului

Utile
Ce este calendarul advent şi care este rolul lui. Puţini ştiu istoria obiceiului
Ce trebuie sa stii despre calendarul advent

În fiecare an, de la 1 decembrie (unii, chiar înainte), mii de oameni încep să facă pregătiri pentru advent, una dintre marile tradiții ale Crăciunului. Calendarul Advent, care datează din secolul al XIX-lea, începe să ia amploare şi în România. Ce presupune, de fapt. Puţină lume ştie istoria obiceiului.

Ce presupune adventul

Adventul începe la 1 decembrie și mii de oameni deschid prima dintre cele 24 de ferestre ale unui calendar plin de cadouri — în principal ciocolate — pentru a intra în spiritul Crăciunului.

Pentru mulți americani, sezonul sărbătorilor de iarnă începe cu „All I Want for Christmas is You”, în timp ce alții se ghidează după calendarul adventului. Acum, de unde vine această tradiție de Crăciun? Originea sa este evident religioasă.

Care este originea celebrelor calendare de Crăciun

În primul rând, trebuie să pornim de la conceptul în sine. Adventul este începutul anului liturgic creștin și este timpul privegherii, al pregătirii pentru nașterea lui Hristos. De fapt, termenul provine din latinescul „ad-venio”, care înseamnă „a veni” sau „a sosi”.

Adventul este alcătuit din cele patru duminici apropiate de Crăciun, deci poate dura între 22 și 28 de zile. Anul acesta, de exemplu, a început la 27 noiembrie, exact cu patru săptămâni înainte de Ajunul Crăciunului.

Deși fiecare confesiune religioasă are particularitatea ei, adventul este o sărbătoare comună în toate comunitățile creștine, de la Biserica Catolică la cea anglicană, trecând pe la ortodocși și protestanți. În perioada adventului, o coroană simbolică este așezată în unele biserici și în multe case, fiind din crengi de pin cu patru lumânări (câte una pentru fiecare duminică) care corespund, după unele tradiții: iubirii, păcii, toleranței si credinței.

O tradiție din Germania

Încă de la începutul secolului al XIX-lea, protestanții germani au marcat zilele Adventului aprinzând câte o lumânare zilnic și desenând ferestrele sau ușile cu cretă. Primul print este atribuit companiei Reichhold & Lang, din München, grație ideii lui Gerhard Lang, care, în copilărie, și-a lipit în calendar 24 de dulciuri pentru a număra zilele până la Crăciun. Ajuns adult și la conducerea companiei, acesta și-a tipărit primul calendar advent din carton, cu ferestre mici care ascundeau mici daruri.

Reichhold & Lang s-a închis cu puțin timp înainte de declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial și, odată cu izbucnirea conflictului, au apărut mai mulți factori care au făcut ca adventul să nu mai atârne pe pereții nemților în timpul Crăciunului: lipsa de hârtie și carton din timpul războiului și interzicerea nazistă de a tipări calendare cu poze. Totuși, după încheierea luptelor, Richard Sellmer (din Stuttgart) a decis să continue această tradiție, creând un calendar advent într-un oraș tipic de Crăciun.

Entuziasm transmis din generație în generație

În anii 1950, ideea sa a fost exportată în SUA, în prezent, Sellmer fiind cea mai importantă companie de calendare advent din lume: „Este un produs atât de frumos, încât entuziasmul a fost transmis din generație în generație”, spune Annette Sellmer, care insistă și că, urmând filozofia companiei, „ceea ce se arată în spatele fiecărei ferestre trebuie să se potrivească cu motivul calendarului”.

Calendarul original Sellmer, care a fost vândut sub numele „Die kleine Stadt” („Orașul mic”) a fost proiectat și creat manual de Sellmer însuși în sufrageria casei sale de pe Schmellbachstraße, unde se află acum clădirea principală a companiei. Sellmer a fost primul furnizor german de la care îl puteai cumpăra.

Ce trebuie să faci până la sărbători

Gândește-te la ceva frumos de făcut în fiecare zi, până la Nașterea Domnului. Poți pregăti cărţi cu tematică de Crăciun sau de iarnă, pe care le împachetezi frumos ca pe nişte cadouri. Ulterior, le așezi frumos pe lista de advent, aşteptând să fie despachetate şi citite de cei dragi.

Parteneri
Cine e tânăra pe care Silviu Prigoană a vrut să o înfieze. "Îmi spunea mereu că ar vrea să locuiesc cu el"
Redactia.ro
Localitatea care poartă cel mai lung nume din România. Are 27 de litere, iar turiștii rămân impresionați de peisajele fabuloase
Click.ro
Vladimir Șkliarov, balerinul-vedetă rus, a murit la vârsta de 39 de ani, după ce a căzut de pe o clădire
Digi24
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
Vocea.biz
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Se schimbă vremea. Furtuni de zăpadă, ninsori abundente, viscol și ger
EVZ.ro
Cât costă o ciocolată caldă și un pahar de vin fiert la Târgul de Crăciun din Craiova. Ce poți cumpăra cu 5 lei 
Spynews
Rusia e în doliu. Toată țara e în lacrimi. A murit brusc
Capital.ro
Imagini din casa lui Silviu Prigoană. E o fortăreață! Camerele copiilor arată ca în filmele SF. Tot confortul și mai mult de atât
Avantaje
Poluatorii care ard cablurile în Sintești și-ar fi deschis o asociație de mediu. Prin Organizația Civică Iar Miroase se protejează de autorități și amenzi
Mediaflux
Cu ce probleme de sănătate se confruntă Irina Fodor. Ce a pățit prezentatoarea în timpul filmărilor pentru America Express / VIDEO
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
De ce s-a mutat Mirela Vaida de la show-urile matrimoniale la Acces Direct. Ce explicație a dat prezentatoarea TV
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro