Fericire uriașă pentru celebrul cuplu. Cântărețul nu a mai vrut să aștepte și a decis ca la scurt timp după logodnă să se căsătorească cu aleasa inimii sale. Superbul eveniment a avut loc sâmbătă, 10 decembrie, chiar de ziua de naștere a miresei. Cine au fost nașii de cununie.
Îndrăgitul artist a decis să sfideze superstițiile legate de „marți, trei ceasuri rele” și a făcut un anunț ce a făcut furori în rândul fanilor săi.
După un divorț dureros, Alin Oprea a regăsit fericirea alături de frumoasa Medana, femeia pe care o consideră sufletul său pereche și persoana alături de care vrea să își trăiască tot restul vieții. La doar o săptămână de la momentul în care a fost cerută în căsătorie, în Italia, Medana a devenit, oficial, doamna Oprea.
Medana și Alin Oprea s-au căsătorit în mare secret sâmbătă, 10 decembrie, chiar de ziua de naștere a miresei.
„Ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să ți se întâmple. Când eram copil am avut un vis. Să devin muzician. De când am cunoscut-o pe Medana, am avut al doilea vis: să devină soția mea. Ambele visuri mi s-au materializat, așa că azi v-o prezint cu mare onoare și încântare pe frumoasa mea soție MEDANA OPREA”, a scris Alin Oprea pe Facebook.
Cuplul a ales să aibă la cununia civilă două perechi de nași. Este vorba despre Florin Petrescu, mai cunoscut publicului ca „Axinte”, și soția sa, Carmen. Al doilea cuplu de nași a fost Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și Ovidiu Goga, soțul acesteia.
„A avut loc cununia civilă, într-adevăr. Am devenit doamna Oprea cu acte în regulă. Alături de noi au fost nașii noștri Sorina și Ovidiu Pintea, Carmen și Florin Petrescu plus restul oamenilor dragi nouă. Dimineața a început cu mari emoții.
După ce am reușit să îmi înving emoțiile cel care a început să le aibă și mai intens a fost Alin, pentru că eu încă eram la machiaj, iar el stresat că nu mai ajung acasă. S-a asigurat că are ambele cărți de identitate la el, încă dinainte cu o seară de marele eveniment”, a povestit Medana pentru Spynews.ro.