O vedetă intră în locul lui Cabral la Pro TV! Fanii acestuia îl adoră și abia așteptau un nou proiect, după o scurtă perioadă în care nu a mai apărut pe micile ecrane. Iată că actorul a bătut palma cu celebrul trust și acum urmează să vină din nou în fața telespectatorilor. Despre cine este vorba și ce show are premiera chiar luni? Cei mai mulți telespectatori așteptau emisiunea-concurs.
Nouă emisiune la Pro TV! Cosmin Seleși se alătură trustului celebru și aduce în fața românilor o nouă emisiune-concurs. Show-ul se numește ,,Batem palma” și are premiera chiar luni, 12 decembrie. Moderatorul a acceptat propunerea făcută de Pro TV după o lungă colaborare cu Antena 1.
Unii dintre fani au crezut că acesta va lua o pauză de la televiziune, dar se pare că doar a acceptat un proiect potrivit. Cel din urmă urmează să își dea întâlnire cu telespectatorii chiar în locul lui Cabral, care prezenta ,,Ce spun românii”. Iubitul Andreei Ibacka a anunţat încă de săptămâna trecută că urmează să ia o pauză.
Acesta a subliniat că a ajuns la concluzia că acum are nevoie de timp pentru a sta alături de familie. De asemenea, prezentatorul a mai menționat că are nevoie să se plictisească și să își tragă sufletul.
,,Am ajuns la concluzia că acum am nevoie de timp. De mine. De mine cu copiii mei. De mine cu toţi ai mei. Am nevoie să mă plictisesc. Să ştiu ce înseană să-mi trag sufletul”, scrie Cabral pe blogul personal.
„Nu că mă opresc, nu că nu mă las. Nu că-mi place sau că nu-mi place. Nu că nu mai am chef. Dar am obosit”, mai notează prezentatorul TV.
Show-ul ,,Batem palma” are la bază formatul internațional Deal or no deal, distribuit de Banijay – Creative Networks și creat de Endemol Shine. Scopul fiecărei ediții este ca un participant să descopere și să plece acasă cu o sumă mare, deschizând pe parcurs toate cutiile misterioase din prim-plan.
Câștigurile care sunt puse la bătaie sunt în lei, iar suma primită variază în funcţie de prestaţia concurentului pe parcursul show-ului. Drumul unui concurent în emisiune se încheie în momentul în care acesta alege să bată palma și astfel să accepte una dintre ofertele băncii sau să deschidă ultima cutie aflată în joc ce are o sumă mare.