Campionatul Mondial de Fotbal traversează momente foarte delicate. Dincolo de criticile privind încălcarea drepturilor omului, jurnaliștii contestă acum și capacitatea organizatorică a celor care coordonează activitatea. The Guardian scrie că a ieșit scandal un uriaș într-un loc destinat fanilor, unde ar fi trebuie să fie maximum 40.000 de oameni, dar numărul acestora a fost dublu.
Canpionatul Mondial de Fotbal din Qatar 2022 a început pe 20 noiembrie, iar în prima zi Qatar a pierdut cu 2-0 meciul cu Ecuador. Pentru cei care nu au avut bilete, gazdele au organizat anumite zone, unde fanii pot să vadă meciurile pe ecrane mari, într-un abient plăcut, cu mâncare bună și băuturi fără alcool, chiar dacă prețurile sunt destul de mari. Autoritățile au anunțat că a fost „o zi extraordinară ca nicio alta”, dar realitatea i-a contrazis.
Jurnaliștii de la The Guardian au văzut scene de haos la Doha în zona fanilor. Aici ar fi trebuit să aibă acces doar maximum 40.000 de oameni, doar că numărul celor care au încercat să intre a fost de 80.000. Cei care nu au reușit să treacă de porți au fost ținuți într-o zonă neutră, iar apoi li s-a spus că trebuie să plece. Atunci oamenii s-au înfuriat și a început îmbulzeala. „A fost periculos”, a spus un fan care ținea în brațe un copil în vârstă de aproape patru ani, care a ieșit destul de șifonat și speriat din aglomerație.
Și cei de la Talk Sport au fost martori la acest moment. Jurnaliștii au spus că au auzit oameni urlând, de teamă.
„Poliția ne spune că nu mai este loc, că este plin, dar este o minciună. M-am simțit în nesiguranță, erau multe familii care urlau din cauza haosului. Aici e un fan zone, nu cred că poliția trebuie să fie atât de agitată. Nu cred că e nevoie de mai mulți agenți de securitate aici decât pe stadion”, a mai afirmat un martor.
Jurnaliștii de la Talk Sport au mai scris că poliția a intrat în mulțime cu bastoane și scuturi, pentru a preîntâmpina o revoltă.