Emisiunea Bravo, ai Stil, difuzată de postul de televiziune Kanal D, a luat o mică pauză, iar fanii așteaptă cu sufletul la gură un nou sezon. Prezentatoarea show-ului, Ilinca Vandici, a vorbit despre proiectele pe care le are în prezent, dar nu a vrut să dea detalii despre data la care va fi difuzat următorul sezon.
Ilinca Vandici a dat de înțeles că următorul sezon Bravo, ai Stil va fi difuzat abia în primăvara anului viitor.
„Sper cât de curând. Deocamdată nu am vești pentru voi, însă în momentul în care o să am cu siguranță o să vă spun. Suntem în pauză cu competiția Bravo, ai stil pentru că este un format ce presupune un format pe an, sezonul de primăvară, Atunci așteptăm cu brațele deschise sezonul de primăvară”, a declarat vedeta pentru Viva.
Bravo, ai stil este emisiunea românească a reality show-ului concept My Style Rocks sau İște Benim Stilim (din turcă: Acesta este stilul meu!). A fost difuzat prima dată pe 22 august 2016, de către postul de televiziune Kanal D România și a devenit rapid unul dintre cele mai urmărite show-uri de televiziune din România în anul 2016 și până în prezent.
Conceptul emisiunii este preluat de la franciza My Style Rocks produsă de Global Agency, prima oară debutând în Turcia ca Bu tarz Benim în septembrie 2014, care ulterior s-a schimbat în actuala emisiune de stil İște Benim Stilim pe postul turcesc Tv8. Prima versiune internațională a competiției a început în România ca Bravo, ai stil! preluând întru totul formatul original, iar cea de-a doua versiune internațională este difuzată în Grecia denumită My Style Rocks Greece pe postul de televiziune grecesc SKAI începând din septembrie 2017.