Aseară, un nou episod din cel de-al zecelea sezon „Vocea României”. Multă emoție, momente speciale și, bineînțeles, jurații care și-au văzut concurenți în etapa confruntărilor. Episodul de aseară nu a fost lipsit nici de controverse, iar Irina Rimes a fost protagonista. Jurata a fost criticată de Smiley și de Tudor Chirilă, având în vedere decizia care i-a șocat pe toți.
Aseară fanii show-ului „Vocea României” au asistat la confruntările directe dintre concurenți, în urma căruia unul pleacă acasă, celălalt merge mai departe. Încă din audiții, Irina Rimes a fost încrezătoare în alegerile sale și în faptul că are o echipă bună cu voci pe măsură.
Momentul confruntărilor din echipa juratei Irina Rimes a confirmat acest lucru. Seara de vineri le-a adus în fața telespectatorilor pe Magda Suciu și Alexandrina Vlad. Dar, cum totul se face cu muncă, și uneori apar și problemele, nici pregătirea duelului dintre cele două nu a fost lipsit de mici inadvertențe.
În timpul repetițiilor, cele două concurente nu se sincronizau mai deloc. Așa că, pe ultima sută de metri Irina Rimes a luat decizia de a schimba melodia inițială. În testimoniale, Alexandra declara că „Din punctul meu de vedere nu avem chimie!”, iar Irina Rimes spunea că „Se blochează una pe alta! E haos total!”.
În cele din urmă, cele două concurente au cântat în confruntări „Feeling good” a lui Michael Buble. Deși ceilalți jurați ar fi ales-o pe Magda Suciu, Irina Rimes a mers pe mâna Alexandrei. La finalul probei jurata declara :
„Pe cât de greu mi-a fost să lucrez cu voi, pe atât de plăcut, pentru că mie nu-mi plac lucrurile ușoare.
Credeți-mă că lucrând cu voi, am învățat eu niște chestii și pentru asta vă mulțumesc!”, a declarat Irina Rimes la finalul confruntării.
Deși prestația celor două concurente la „Vocea României” a fost, în general, una bună, restul juraților au rămas șocați de decizia luată de Irina Rimes. Atât Smiley, Denis, Theo Rose, cât și Tudor Chirilă au dat de înțeles că Magda a fost peste prestația Alexandrei.
Cu toate astea, decizia luată de Irina Rimes i-a luat prin surprindere, mergând mai departe cu Alexandra Vlad. Deși ne-am fi așteptat ca cel mai vocal critic să fie Tudor Chirilă, de data asta Smiley a fost dur, declarând că „Antrenorii trebuie să aleagă cine a cântat mai bine, mi se pare ușor nedrept să aleg pe cel cu care îmi este mie mai ușor să lucrez.”
Intrând în tabăra celor care au criticat-o pe Irina Rimes, inclusiv Denis a avut ceva de spus: „Eu tot pe Magda aș fi ales-o, clar. Cred că a contat mai mult pentru Irina prima impresie de la audiții. Cred că de acolo Irina a început să fie neechidistantă față de fete.”
După ce i-a ascultat pe toți, enunțându-și nemulțumirea în alegerea făcută, Irina Rimes și-a justificat decizia, spunând că „Atunci când am făcut alegerea, strategia era cea pe care am adoptat-o de la început să țin două voci bune în concurs, știam că dacă nu o aleg pe Magda unul dintre colegii mei o va alege. Știam că dacă o aleg pe Alexandrina, Magda va merge mai departe.”
În cele din urmă, chiar și-așa, intuiția Irinei Rimes a funcționat. Smiley și Theo Rose au luat decizia de a o salva pe Magda, aceasta intrând în echipa celor doi.