Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi, iar gospodinele se pregătesc să prepare cele mai bune dulciuri. De pe masa de Crăciun sau Revelion nu lipsesc delicioasele torturi. Cum zilele speciale nu au niciun farmec fără ceva dulce, astăzi vă prezentăm o serie de creme pentru tort, pe care trebuie neapărat să le încerci.
Nimic nu se compară cu un tort de casă cu cremă delicioasă, aromată și fină. Majoritatea gospodinelor se tem să prepare creme noi pentru torturi, pentru că ar necesita o atenție mai sporită. Ei bine, lucrurile nu stau deloc așa! Astăzi vă prezentăm creme pentru tort ușor de realizat, cu o textură delicată, cu arome deosebite, din ingrediente accesibile.
Fie că alegi să pregătești un tort simplu sau unul mai sofisticat, trebuie să alegi cele mai bune creme pentru acesta. Crema de vanilie este cea mai căutată cremă pentru torturi, prăjituri sau alte deserturi savuroase. Însă și alte creme sunt la mare căutare și se fac destul de rapid. Sunt potrivite pentru multe torturi, dar și pentru diverse prăjituri. Vă recomandăm să le încercați neapărat!
Prima dată se încălzește laptele într-o cratiță din oțel inoxidabil. Când a început să fiarbă, se ia oala de pe foc. Apoi se taie păstaia de vanilie și se adaugă în laptele fiert. Se lasă câteva minute bune la infuzat.
Separat, se bat ușor gălbenușurile cu zahăr, până când compoziția devine fină. Se adaugă treptat amidonul de porumb, amestecând bine, pentru a nu avea cocoloașe. Se toarnă laptele fierbinte, puțin câte puțin.
Crema obținută se pune într-o cratiță pe aragaz, la foc mediu. Important e să se amestece foarte bine cu telul, până când crema se îngroașă. Crema va fi gata în momentul în care telul lasă o urmă în aceasta. La final se adaugă zahărul vanilat și se acoperă cu o folie alimentară.
Se lasă untul să se înmoaie la temperatura camerei și se prepară o cremă de vanilie. Într-un bol separat se bat gălbenușurile cu zahărul, apoi adaugă amidonul de porumb. Se fierbe laptele și se toarnă peste amestecul de ouă, bătând continuu cu un tel, pentru a nu se forma cocoloașe.
Acest amestec se pun la foc mediu, amestecând constant, pentru a evita formarea cocoloașelor. Apoi se ia de pe foc și se acoperă suprafața cremei obținute. Se lasă la răcit. Untul se bate până devine cremos și se încorporează în crema răcită. La final se bate puternic amestecul, de preferat cu un mixer electric.
Prima dată se înmoaie gelatina într-un castron cu apă rece. Într-un bol mare se bat gălbenușurile și 25 g zahăr, apoi adaugă amidonul de porumb. Amestecul se dialuează treptat cu lapte călduț, se toarnă într-o cratiță cu pereții înalți și se lasă la fiert la foc mediu, amestecând până când crema se îngroașă.
După ce se ia de pe foc se adaugă gelatina, apoi untul tăiat cubulețe și amestecă totul foarte bine. Smântâna lichidă și restul de 25 g de zahăr se bate cu un mixer, pentru a face frișca. Crema de vanilie se lasă la răcit, după care se adaugă frișca răcită treptat și se încorporează bine.
Smântâna proaspătă și crema mascarpone se amestecă bine și se lasă la răcit cel puțin o oră. Apoi se bat în robotul de bucătărie, pe viteza cea mai mare. Când amestecul se îngroașă, se adaugă zahărul și vanilia. Se bate totul până când frișca este pufoasă și lejeră.
Se pun bucățelele de ciocolată într-o oală și se topesc. Se amestecă încontinuu până se topesc de tot. Smântâna dulce și zahărul se mixează într-un bol până când se obține o frișcă pufoasă. Apoi se combină ciocolata topită cu frișcă astfel: amestecă ¼ de frișcă cu ciocolata, apoi adaugă treptat câte ¼ de frișcă până când se termină. Se amestecă bine după fiecare ingredient pentru a nu se forma granulații.