Vestea că Gerard Pique a decis să se retragă i-a luat prin surprindere pe fani și pe specialiști. Jurnaliștii de la Marca s-au întrebat ce l-a determinat să ia această decizie în mijlocul sezonului și sunt convinși că au găsit răspunsul: nu-i place să stea pe bancă. Fotbalistul lui FC Barcelona o să piardă o avere pentru că nu-și duce la final contractul cu formația catalană.
Gerard Pique a anunțat că se retrage! Brusc! Fără explicații! Ceea ce a surprins foarte tare a fost graba de a stabili și un „meci de adio”: duelul cu Almeria, din campionat, programat sâmbătă.
„Culers (n.r. – fanii Barcelonei), în ultimele săptămâni, luni, multă lume a vorbit despre mine. Până acum, n-am zis nimic. Dar acum vreau să vorbesc despre mine. La fel ca mulți dintre voi, sunt un fan al Barcelonei dintotdeauna. M-am născut într-o familie care a iubit fotbalul. Când eram mic, nu am vrut să devin fotbalist, dar voiam să joc pentru Barca.
În ultima vreme, m-am gândit foarte mult la acel copil, la ce ar fi gândit micul Gerard dacă i-ar fi spus cineva că toate visurile sale vor deveni realitate. Că va ajunge la prima echipă a Barcelonei, că va câștiga toate trofeele posibile. Că va fi campion european și mondial. Că va juca alături de unii dintre cei mai buni fotbaliști din istorie, că va fi unul dintre căpitanii echipei.
Au trecut 25 de ani de când joc pentru Barca. Am plecat și am revenit. Fotbalul mi-a dat totul. Barca mi-a dat totul. Voi, fanii, mi-ați dat totul”, a transmis internaționalul spaniol printr-un mesaj video postat pe rețelele sociale.
Jurnaliștii de la Marca au încercat să afle ce se află în spatele acestei decizii și sunt convinși că au găsit mai multe răspunsuri. Jucătorul nu este mulțumit că și-a pierdut locul de titular și a spus mereu că se va retrage în momentul în care jocul lui nu va fi la un nivel foarte bun. Și a simțit că această zi a venit, mai ales după ironiile de la meciul cu Inter, din grupele Champions League, unde a fost depășit ușor. În plus, a fost deranjat că oamenii din club nu l-au protejat și a auzit zvonuri că unii conducători ar fi făcut aluzie la salariul lui, unul foarte mare desigur.
Tot în Marca se spune și câți bani pierde fotbalistul, după ce nu-și duce la bun sfârșit contractul cu FC Barcelona, care expira la finalul anului 2024. Pique a renunțat la aproape 25 de milioane de euro, doar din salarii și prime. A considerat că onoarea lui este mai importantă decât banii. Și oricum, după ce se va retrage, Pique va avea mai mult timp pentru afacerile lui, unele controversate, de unde câștigă foarte bine. De altfel pentru unele a fost și anchetat.
Ziariștii au spus și că lui Pique îi era tare greu să se concentreze la fotbal din cauza agitației din viața personală. S-a despărțit de Shakira, iar relația cu noua iubită nu este grozavă, deși nu se cunosc de foarte mult timp.
La puțin timp, după ce Pique a transmis mesajul, fosta lui iubită, Shakira, a postat câteva imagini de la filmările videoclipului melodiei Monotonia. „Nu a fost vina ta, nici a mea. A fost vina monotoniei. Nu am spus nimic, dar m-a durut. Știam că acest lucru se va întâmpla”, sunt doar câteva dintre versurile sugestive din acest cântec.
View this post on Instagram
Rămâne de văzut dacă Shakira va fi pe stadion la ultimul meci al fostului iubit. Cei doi au împreună doi băieți, iar Pique a spus în mesajul de „adio” că va încerca să le insufle copiilor dragostea pentru FC Barcelona.