Carmen Brumă arată spectaculos, iar multe doamne și domnișoare vor să îi urmeze exemplul pentru un stil de viață sănătos care să le aducă în forma vedetei. Iubita lui Mircea Badea a devenit antrenor personal și câștigă sume frumoase din abonamentele pe care le vinde celor care vor să își schimbe imaginea. Majoritatea românilor care o urmăresc în mediul online îi cer des detalii despre programul făcut de sportivă. Cât trebuie să scoți din buzunar pentru el?
Carmen Brumă s-a confruntat cu probleme serioase de greutate. Aceasta a avut aproape 40 de kilograme în plus în adolescență, motiv pentru care a recurs la multe metode nesănătoase pentru a slăbi. Fosta prezentatoare TV a mărturisit că doar printr-un stil de viață sănătos se poate face asta, nu prin înfometare.
Partenera lui Mircea Badea a decis mai apoi să sară în ajutor celor care vor să își schimbe imaginea și să îi îndrume spre calea cea bună, așa că a realizat un program de slăbit. Vedeta a devenit unul din cei mai cunoscuți antrenori personali și acum câștigă sume frumoase din abonamentele pe care le vinde românilor.
Femeia a început să își cunoască din ce în ce mai mult propriul corp și să găsească echilibrul între alimentație și exerciții fizice, lucru pe care îl face acum și pentru cei care îi cer ajutorul. Iubita lui Mircea Badea are șase programe diferite adaptate în funcție de nevoile clienților. Unul din cele mai avantajoase este ,,Abonamentul de urgență” pe care îl vinde cu 45 de lei.
Acesta cuprinde un program online de dietă și antrenamente pentru trei săptămâni. Un altul este programul „Suplă&Sănătoasă în post” ce durează șapte săptămâni și are prețul de 40 de lei. De asemenea, mai există și pachetul rapid „Super Silueta de Plajă”, pentru care cere 55 de lei.
Unul similar este cel numit ,,Jurnal de gravidă” care costă 50 de lei, iar pentru domnișoarele care trebuie să ajungă rapid la altar există programul „Intră în rochia de mireasă”, pentru care cere 40 de lei. Ultimul și cel mai scump este abonamentul numit ,,Programul 3S: Sănătoasă, Suplă și Sătulă” pentru care clienții trebuie să scoată din buzunar 52 de lei.
Majoritatea doamnelor și domnișoarelor care au urmat cu strictețe regulile realizate de Carmen Brumă au rămas fără cuvinte la finalul programului. Cele din urmă și-au arătat aprecierea vedetei care le-a ajutat să ajungă în forma dorită.