Dan Petrescu a uimit la finalul partidei Sivasspor – CFR Cluj 3-0. A spus că echipa lui a făcut un meci bun și este convins că a pierdut doar pentru că a avut ghinion. Antrenorul nu a uitat să precizeze că primul gol al partidei a fost marcat din poziție de ofsaid.
Dan Petrescu a câștigat meciurile cu cea mai bună echipă din grupă, Slavia Praga, dar a fost învins fără drept de apel în „dubla” cu Sivasspor, formația de pe locul 13 în prima ligă din Turcia. După ce a pierdut prima partidă, de pe teren propriu, cu 1-0, s-a înclinat și în duelul retur. De data aceasta rezultatul a fost mult mai sever, dar „Bursucul” nu a fost foarte supărat pe jucătorii lui.
„A fost unul dintre cele mai bune meciuri ale noastre, în prima repriză am luat gol din ofsaid, am avut avut 3 ocazii mari, apoi am luat și autogol… A trebuit apoi să risc, știam că ei vor fi periculoși dacă le dăm spații.
Am pierdut, 0-3, nu e bine, dar e bine că suntem în continuare în cărți, la mâna noastră, să câștigăm joi cu Ballkani și ne calificăm în primăvara europeană. Nu-mi reproșez nimic”, a declarat Dan Petrescu, la PRO Arena, la finalul duelului.
Duelul din Turcia a fost decis de dubla lui Yatabare (min 22 și 73) și autogolul lui Janga din minutul 64.
„Nu cred că a fost apărarea în piuneze, am fost prinși pe contraatac. Primul gol a fost primit din ofsaid, al doilea autogol… ce să le zici fundașilor? A jucat și bine Janga, păcat de el că a dat autogol. Nu sunt supărat pe echipă, pe jucători, doar pe rezultat și că nimic n-a fost în favoarea noastră în seara asta.
Sivasspor are jucători de mare, mare calitate, orice jucător de la ei joacă în națională și câștigă bani foarte mulți. Dar meritam mai mult din cele două meciuri cu ei. Dar ăsta e fotbalul, cu Slavia poate nu meritam chiar 6 puncte”, a mai spus antrenorul campioanei României.
CFR Cluj se află pe locul doi în grupă, la egalitate de puncte cu Slavia Praga.
Mai sunt de jucat:
CFR Cluj – FC Ballkani (3 noiembrie, 19:45)
Slavia Praga – Sivasspor (3 noiembrie, 19:45)