Sebastian Dobrincu a uimit o lume întreagă cu ideile sale. Acesta a ajuns cel mai tânăr milionar din Silicon Valley. El a mărturisit că a fost exmatriculat dintr-un liceu de top din România, dar drumurile lui s-au deschis rapid în Statele Unite, acolo unde a atins succesul. Băiatul a postat recent un mesaj deosebit pentru alți tineri de vârsta sa care se simt presați de societate și nu numai. Cel din urmă le-a împărtășit internauților și secretul său. Cum pot să ajungă oamenii ca el?
Sebastian Dobrincu este cel mai tânăr milionar în dolari din Silicon Valley. Acesta nu a avut prea multă susținere în România, așa că și-a mutat norocul în altă parte. Băiatul a fost exmatriculat dintr-un liceu de top de la noi din țară, ulterior a atins succesul în Statele Unite ale Americii.
Cel din urmă a postat un mesaj deosebit de încurajare pentru alți tineri. Societatea îi presează pe cei mai mulți să își găsească ,,menirea pe pământ’‘ la o vârstă prea fragedă, iar mulți aleg să își găsească drumul chiar foarte târziu sau niciodată din cauza acestui lucru.
,,Habar nu am ce fac cu viața mea. Ce să mai zic la 17-18 ani, când toată lumea te presează să îți alegi menirea pe pământ (sau meseria, cum aparent o vedem) De ce terorizăm niște copii să dea un răspuns pe care mulți nici pe patul de moarte nu îl au? Marea majoritate fie oscilează între mai multe profesii/ocupații, fie n-au nici măcar o idee ce vor să facă.
Școala te poate ajuta, însă nu îți va da răspunsul – drept dovadă, după 12 ani de stat în bancă, majoritatea încă nu știu ce parcurs să aleagă”, a scris băiatul în mediul online.
Cântărețul a subliniat că lucrul care l-a ajutat foarte mult în viață până acum a fost curiozitatea. El îi îndeamnă pe toți să fie curioși să experimenteze și să își ocupe timpul adunând ,,skill-uri și talente, preferabil complementare între ele”.
,,Soluția este una singură: Fii curios. Experimentează cât mai multe, până descoperi ce îți place să faci din drag. Și nu te opri niciodată din a explora. Ocupă-ți timpul și energia adunând skill-uri și talente, preferabil complementare între ele. “Ce faci cu viața ta” va fi o combinație între ele.
Pasiunea apare după ce ai făcut un efort să devii bun la acel lucru, nu înainte. Nu te mai stresa la 20 de ani că nu ți-ai descoperit “pasiunea”. Fiecare are parcursul lui în privința asta – unora le trebuie zile, altora o viață întreagă. Am pierdut ani stresându-mă că nu am o direcție concretă în viață.😛”