Cine nu a auzit de foccacia, pâinea pufoasă la interior și crocantă pe exterior, servită cu ulei de măsline, rozmarin sau alte ierburi și condimente. Deseori, o mâncăm la restaurant, însă aceasta poate fi preparată ușor chiar și acasă. Dar tu știai secretul celui mai bun aluat de focaccia? În materialul care urmează îți vom prezenta cum prepari focaccia delicioasă chiar la tine acasă, pe care să o savurezi pe îndelete. Iată sfaturile de care trebuie să ții cont atunci când o prepari.
Pentru necunoscători, focaccia este o pâine plată asemănătoare aluatului de pizza, care poate fi dulce sau sărată. Aceasta este originară din Italia, acolo unde se mănâncă proaspăt coaptă, fie simplă, fie umplută cu legume, în funcție de versiunea regională. Cei mai mulți, însă, preferă să o consume goală, fără alte mâncăruri alături.
Secretul celui mai bun aluat de focaccia. În Italia, această pâine tradițională se face la tavă, cu o înălțime de 2-3 cm. Se folosește ulei de măsline din abundență atât în aluat, cât și la suprafața pâinii, pentru că îi dă o savoare aparte. Foccacia se face din aluat dospit, astfel, la 1 kg de faină se pun 700 – 800 ml de ap. Aluatul este moale, iar făina din care se prepară este una cu mult gluten.
Italienii preferă să mănânce foccacia pe post de gustare sau o folosesc pentru sandvișuri cu mortadella sau prosciutto. De regulă, se folosesc topping-uri precum roșii uscate, ulei de măsline, rozmarin și fulgi de sare. Dar haideți să vedem care este secretul celui mai bun aluat de focaccia. Pentru a prepara focaccia la tine acasă, ai nevoie doar de câteva ingrediente pe care, cu siguranță, le ai la îndemână.
Secretul celui mai bun aluat de focaccia. În primul rând, trebuie să lași compoziția să dospească, astfel încât să se formeze bulele de aer și ea să iasă pufoasă și ușoară. Deși seamănă destul de bine cu un blat de pizza, aluatul de foccacia este mult mai gros.
La început, se pune drojdia în puțină apă călduță împreună cu o linguriță de zahăr și o linguriță de făină, se amestecă și se lasă cinci minute la „înflorit”. Se adaugă apoi restul de făină și se amestecă timp de 2-3 minute, până se obține o compoziție omogenă. Se acoperă cu un prosop și se lasă la odihnit circa 15 minute.
După ce a trecut timpul, se amestecă din nou,în timp ce se adaugă sarea și, treptat, uleiul de măsline. Pe măsură ce se frământă, aluatul devine mai consistent deoarece i se dezvolta rețeaua de gluten. Se frământă cu mâna aproximativ 10 minute, până când acesta va deveni unul elastic și curgător.
Tăvile sunt pregătite cu hârtie de copt și, cu palmele unse cu ulei, se întinde pe întreagă suprafață disponibilă, din aproape în aproape. De asemenea, se fac crestături în partea superioară cu vârful degetelor și se unge generos cu ulei de măsline. Apoi, tăvile se învelesc în folie de plastic și se mai las 30 de minute la dospit, la temperatura camerei. Cuptorul se încălzește la 220 grade C.
Dacă dorești să adaugi pe focaccia diferite ingrediente, iată ce trebuie să faci. Spală-le, taie-le și pune-le peste aluatul de focaccia. Se dă la cuptor pentru 15 minute, timp în care se va rumeni la suprafață și va crește puțin în înălțime.
Se ia un vas mare și se pune făina, sarea și zahărul. Se amestecă bine ca să se încorporeze totul. Apoi, pune drojdia într-o cană cu apă călduță, amestecă bine și toarnă în vasul cu făină.
Frământă bine aluatul și ai grijă să fie ușor și suplu când termini de frământat. Ar trebui să frămânți cam 10-15 minute până ți se dezlipește de mână.
Pune aluatul înapoi în bol și adaugă 50 ml de ulei de măsline. Lasă-l la dospit cam două ore, cu vasul acoperit cu o folie alimentară și într-un loc călduț.
După 2 ore, aluatul se va fi dublat în volum. Scoate-l pe masa de lucru și întinde-l ușor până se face o foaie mare.
Unge tava cu ulei de măsline și pune aluatul în ea. Apasă cu degetele astfel încât să formezi bule de aer. Adaugă 2 linguri de sos de roșii și întinde-l bine pe aluat, apoi adaugă roșiile cherry tăiate în jumătate.
Pune fulgi de sare mare și rozmarin. Acoperă tava cu folie alimentară și lasă aluatul la dospit pentru încă 2 ore. Apoi, încinge cuptorul la 200 de grade și pune focaccia înăuntru pentru cam 12 minute sau până se rumenește bine. Servește caldă, cu unt sau orice dorești.