Este obligatoriu pentru șoferii din România! La începutul acestui an, în martie, era depus în Parlament un nou proiect de lege. Conform documentului, se vor schimba lucrurile când vine vorba de vânzarea anumitor autovehicule. Proiectul, care avea să fie aprobat de Senat în aceeași lună, aduce în legislația română termenul de „R.A.R. Auto-Pass”, și se aplică vehiculelor rutiere cu cel mult 8 locuri pe scaune.
Prin noile reglementări, aprobate în proiectul legislativ de Senatul României, termenul de „R.A.R. Auto-Pass” devine obnligatoriu pentru cei care vor să vândă un anume tip de autovehicule.
Așa cum spuneam documentul, încă nepromulgat ca lege de președinte, face referire la vehiculele rutiere cu cel mult 8 locuri pe scaune, care apar ca fiind înregistrate și înmatriculate pe teritoriul României.
În document se precizează că acest „R.A.R. Auto-Pass” va fi emis pentru o perioadă de 60 de zile și doar pentru prima vânzare a unui astfel de autovehicul. Prin aceste măsuri se vrea aducerea la zi și de a elimina frauda, când vine vorba de istoricul vehiculelor rutiere utilizate în vederea înmatriculării acestora în România.
Mergând mai departe pe fondul proiectului, celebrul Odometru devine elementul principal în eliberarea acestui document pentru vânzare. În cazul în care se constată defecțiuni, modificări ale datelor înregistrate de acesta, devine infracțiune, iar cel în cauză pasibil de închisoare. Reglementarea este valabilă și în cazul în care Odometrul nu este reparat sau chiar neînlocuit.
Așa cum spuneam, documentul va trebui să fie în posesia proprietarului autovehicului scos la vânzare, iar termenul de valabilitate va fi de 60 de zile. În cazul în care acesta lipsește din actele de vânzare-cumpărare, proprietarul inițial riscă amenzi, sau chiar închisoarea.
Flagelul modificării datelor mașinilor vândute, cel puțin la mâna a doua, are acum, cel puțin așa se justifică inițiativa legislativă, un inamic. Prin noua lege, dacă va fi promulgată, se dorește combatarea modificării kilometrajelor la mașinile second-hand.
Este cunoscut faptul că, prin aceste metode, samsarii auto măresc valoarea mașinii pe baza datelor modificate, iar frauda fiscală este una extrem de mare. Statul român pierde anual milioane de euro din aceste practici.
Din acest motiv și noua propunere legislativă, depusă în martie a.c. Conform proiectului, inclusiv producătorii vor fi obligați să anunțe potențiale defecțiuni sau rechemări în fabrică.
Rămâne de urmărit dacă proiectul va trece de Camera Deputaților. Dacă va trece de a doua cameră legislativă din Parlament, în cele din urmă, va fi promulgată de Klaus Iohannis.